SIX Swiss Exchange 1 IPO

Bursa de Valori SIX din Elvetia a reusit sa atraga o singura companie la cota sa in perioada aprilie-iunie. Oferta a apartinut companiei Gategorup Holding care a inceput in 12 mai.

Pana la incheierea celui de-al doilea trimestru al anului oferta de 19,67 milioane actiuni nu a fost subscrisa.

Borsa Italiana 2 IPO-uri

Borsa Italiana a atras in al doilea trimestru doua oferte publice initiale, dupa ce in primele trei luni ale anului nicio companie nu s-a listat pe aceasta bursa.

Cele doua companii – Ikf si Neurosoft - s-au listat pe piata AIM a bursei italiene si au obtinut 16 milioane euro.

Nasdaq OMX 2 IPo-uri

Grupul bursier transatlantic a atras in Europa doar doua IPO-uri, dupa ce in primul trimestru al anului la nivel global avea patru noi listari.

Valoarea atrasa de cele doua noi companii in ofertele publice a fost de 28 milioane euro.

Deutsche Borse 3 IPO-uri

Bursa germana a avut trei noi listari in perioada aprilie-iunie, companii ce au atras 5 milioane euro din partea investitorilor.

Activitatea din cel de-al doilea trimestru pe acesta piata este mult mai buna in conditiile in care in primele trei luni ale anului nicio companie nu si-a incercat norocul aici.

London Stock Exchange 3 IPO-uri

Bursa londoneza (LSE) a reusit sa atraga trei noi companii in cel de-al doilea trimestru, numar similar cu ofertele publice din primele trei luni ale acestui an.

Cea mai mare oferta in perioada analizata, atat pe bursa londoneza, cat si din regiune, a fost cea a Max Property Group de pe piata AIM cu o valoare de 226 milioane euro.

Desi, nu a avut cel mai mare numar de IPO-uri, LSE a reusit sa atraga cea mai mare valoare din Europa, de 258 milioane euro. In primul trimestru, cele trei oferte nu au atras decat 2 milioane euro, conform statisticilor Pricewaterhousecoopers.

Luxembourg Stock Exchange 4 IPO-uri

Bursa de Valori din Luxemburg a atras 22 milioane euro in cele patru oferte publice in al doilea trimestru al acestui an.

In primele trei luni din 2009, pe bursa locala s-a listat o singura companie care a atras in oferta sa initiala 1 milion euro.

NYSE Euronext 6 IPO-uri

Gigantul bursier a reusit sa traga sase noi listari pe bursele controlate din Europa, valoare acestora fiind extrem de redusa – 1 milion euro.

In primul trimestru al anului, doar trei companii s-au listat pe bursele din Europa ale NYSE Euronext.

Volumele de tranzactionare ale celor patru burse europene ale companiei s-au micsorat cu 4,3% in primul trimestru al anului fata de anul precedent.

Warsaw Stock Exchange 7 IPO-uri

Bursa de Valori din Varsovia (WSE) continua sa fie liderul din regiune in privinta ofertelor publice initiale, cu un numar de 7 noi listari. Valoare atrasa de companii a fost de 126 milioane euro.

Lubelski Wegiel Bogdanka a fost cea mai mare IPO de pe bursa, atragand 116 milioane euro din partea investitorilor, fiind cea de-a doua oferta ca marime din Europa.

WSE este pentru al patrulea trimestru consecutiv cea mai atractiva bursa pentru companii, cu 38 de noi listari.