Bursa de la Bucuresti - Evolutie

Bursa de la Bucuresti - EvolutieBursa a continuat evolutiile laterale, cu volatilitati mici si lichiditate foarte scazuta.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 0,35%, pana la 5.240,66 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 0,41%, la 3.088,91 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,02%, pana la 24.917,81 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,13%, la 10.688,62 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,44%, la 489,83puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a urcat cu 0,35%, la 765,26 puncte.

Citeste mai multe detalii aici.

Evenimentele ultimelor 24 de ore

Evenimentele ultimelor 24 de ore• Vanzarea unei parti din actiunile detinute de stat la OMV Petrom (SNP) trebuia facuta "ieri", a declarat ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, care spune ca ministerul va urgenta aceasta operatiune.

• Oficiul National al Registrului Comertului a respins cererea facuta de Avicola Brasov (AVLE) la finalul lunii august de publicarea a deciziilor adunarilor generale privind delistarea companiei in Monitorul Oficial.

Bursele europene

Bursele europene• In jurul orei 18.00, indicele FTSE100, care include actiunile celor mai mari companii listate la Londra, crestea cu 0,66%, la 5.741,12 puncte, iar indicele DAX al bursei din Frankfurt, castiga 0,40%, pana la 6.518,31 puncte. Indicele CAC40 al bursei din Paris se aprecia cu 0,14%, la 3.832,87 puncte.

• Guvernul elen ar putea implementa noi masuri de austeritate pentru a atinge obiectivele privind deficitul bugetar din 2011, apreciaza comisarul european pentru Afaceri Economice, Olli Rehn.

• Puma, al doilea mare producator de articole sportive din Europa, va deveni brandul principal al unei noi divizii a grupului francez PPR, care detine si brandul de lux Gucci, potrivit directorului general al companiei-mama, Francois-Henri Pinault.

Bursele internationale

Bursele internationale• Indicele industrial Dow Jones urca cu 0,46%, la 11.113,20 puncte, Standard & Poor's 500 se aprecia cu 0,27%, pana la 1.179,41 puncte, in timp ce indicele compozit Nasdaq crestea cu 0,17%, la 2.445,48 puncte, in jurul orei 18.00.

• Dintre bursele asiatice Nikkei, principalul indice al bursei din Tokyo, a inregistrat o depreciere de 0,02%, pana la 9.498,49 puncte. De asemenea, indicele extins Topix a crescut cu 0,50%, pana la 830,52 puncte, in timp ce indicele principal al Bursei din Hong Kong, Hang Seng, a coborat cu 1,21%, la 23.469,40 puncte.

• Pretul petrolului a crescut cu mai mult de un dolar, la peste 82 dolari pe baril, din cauza grevelor din Franta care afecteaza transporturile si rafinariile.

Declaratia zilei

Declaratia zilei“S-a intamplat inevitabilul si acum va trebui sa mai asteptam o buna perioada de timp ca sa fim interesanti. Stam cu arma la picior, sa vedem spre ce directii se va indrepta lumea financiara. Se vor inaspri regulile, se vor impune conditii noi, teoria economica se va rescrie. Si noi trebuie sa fim pregatiti si sa ne adaptam rapid”, a declarat Adrian Simionescu, managerul Vienna Investment Trust.

Subiecte fierbinti

Subiecte fierbinti• Omul de afaceri Catalin Chelu a cumparat, prin intermediul a doua firme pe care le controleaza, 42% din actiunile Lactate Natura Dambovita (INBO) pentru 15,1 mil. lei (3,5 mil. euro). [Ziarul Financiar]

• Profiturile SIF-urilor, unele dintre cele mai mari societati listate la Bursa din Bucuresti (BVB), au sca­zut in primele noua luni ale anului cu pana la 75%, in conditiile in ca­re managerii acestora nu au realizat van­zari importante, iar dividendele incasate de la companiile din portofoliu au fost mai mici decat anul trecut. [Financiarul]

• O suta saizeci si patru de societati s-au retras de la tranzactionare de pe segmentul Rasdaq, in primele noua luni ale anului, timp in care, la Bursa de Valori Bucuresti s-au listat numai trei emitenti noi. [Bursa]

• Analistii grupului financiar Goldman Sachs se asteapta ca indicele american S&P 500 sa ajunga la 1.200 de puncte la finele anului, ceea ar insemna o crestere de 1,3% fata de nivelul actual. [EconomicTimes.ro]