#11 Republica Ceha

#11 Republica CehaIn ciuda faptului ca Banca Mondiala plaseaza Cehia pe locul 82 in lume ca locatie buna pentru afaceri si ca banca centrala ar putea majora dobanda de referinta, tara inregistreaza o continua crestere a somajului si o incetinire a cresterii salariilor, ceea ce afecteaza destul de tare segmentul imobiliar.

Acest lucru este subliniat de scaderea de peste 3% a preturilor la locuinte in 2010 fata de anul precedent si de scaderea de 0,9% a acestora in ultimul trimestru al anului.

Potrivit unui studiu realizat de compania de consultanta MindBridge Consulting, valoarea pietei imobiliare din Cehia a inregistrat o scadere in ritm anual de 9% in 2010, la 160 miliarde coroane (6,54 miliarde euro), mult mai rapida decat cea din anul precedent, cand valoarea pietei a scazut cu doar 5%.

In plus, comisioanele agentiilor imobiliare din Republica Ceha au scazut cu 16% in ritm anual in 2010, la o valoare de 2,75 miliarde coroane (112 milioane euro).

Sursa foto: www.funtur.ro

#10 Spania

#10 SpaniaOcupand locul 48 in clasamentul Bancii Mondiale pentru tarile atractive din punct de vedere al desfasurarii afacerilor, Spania nu este nici pe departe mai bine cotata din punct de vedere al pietei imobiliare.

Cu o scadere anuala a preturilor la locuinte de 3,5% in 2010 si de 0,4% in ultimul trimestru al anului trecut, Spania continua sa se lupte cu efectele crizei, care a dat peste cap chiar si sectorul bancar.

Adaugand o rata a somajului de 20,5% (februarie 2011, potrivit Eurostat), o inflatie anuala de 3,4% si o scadere a puterii de cumparare a populatiei, tara din peninsula iberica nu pare sa dea semne de recuperare pe segmentul de real-estate prea curand.

In plus, agentia Moody's a redus, recent, ratingul a 30 de banci spaniole, dupa ce, anterior, retrogradase si tara in sine.
Desi datoriile tarii se ridica la 65 la suta din PIB, reprezentantii guvernului au asigurat pietele ca Spania nu va avea o problema legata de solventa.

#9 Japonia

#9 JaponiaDesi a suferit enorm de pe urma seismului devastator, urmat de valul tsunami care a dus la pierderea a mii de vieti din arhipelagul nipon, Japonia beneficiaza de perspective mai optimiste.

Astfel, in ciuda scaderii de 3,6% in 2010 si a scaderii de 0,8% a preturilor la locuinte in al treilea trimestru al anului trecut, piata imobiliara din Japonia are sanse sa isi revina odata cu reconstructia oraselor devastate de cutremurul din 11 martie.

Potrivit ultimului raport al Ministerul Ştiinţei şi Tehnologiei din Japonia, fiecare cutremur aduce o ieftinire cu 10.000 yen (88 euro) din chiriile lunare şi de 3.8 milioane yen (33.600 euro) din valoarea locuinţelor, ceea ce reprezinta circa 16% din chiria medie şi 13% din valoarea medie a unei locuinţe.

Japonia, a treia economie a lunii, a stagnat în ultimele două decenii iar PIB a scăzut cu 0,3% în ultimul trimestru al anului trecut, potrivit studiilor IPD, unul dintre liderii mondiali pe analize imobiliare. În timp ce alte pieţe importante ale lumii dădeau semne de stabilizare, valoarea proprietăţilor în Japonia a continuat să scadă.

În ultimul trimestru al anului trecut, preţurile au scăzut cu 6.3% faţă de anul anterior.

#8 Portugalia

#8 PortugaliaCu o rata a somajului de peste 11 % si o crestere economica estimata pentru 2011 de doar 0,2%, Portugalia nu pare sa dea semne de crestere nici pe sectorul de real-estate. Singura sursa pentru o astfel de crestere ar putea fi cererea externa, potrivit jurnalistilor de la Business Insider.

Astfel, preturile locuintelor din Portugalia au inregistrat o scadere anuala de 4%, in timp ce doar in ultimul trimestru, piata portugheza a inregistrat o scadere a preturilor de 1,2%, conform raportului Knight Frank .

Planul privind bugetul pe anul acesta propus de guvern are obiectivul de reducere a deficitului la 4,6% din PIB fata de 7,3% estimat in acest an. Acesta include o lista lunga de majorari fiscale, marirea cu 2% a TVA, la 23%, si reduceri de cheltuieli - inclusiv o reducere de 5% din salarii, ceea ce ar putea duce la scaderea puterii de cumparare a populatiei.

Cu toate acestea, economistii cred ca acest buget va arunca din nou in recesiune Portugalia. Barclays Capital se asteapta ca PIB-ului acestei tari sa se contracteze cu 1,1% anul viitor.

#7 Statele Unite

#7 Statele UniteDatele publicate de agentia de rating Standard & Poor’s sub forma indicilor Case-Schiller pentru locuinte arata un inceput de an slab ca perspective pentru 2011.

Astfel, orasele americane care au inregistrat scaderi ale preturilor la locuinte in ultima luna a anului trecut , au avut parte de un inceput de an la fel de descurajant si reprezentantii agentiei de rating estimeaza ca nici in urmatoarea perioada nu se vor inregistra imbunatatiri.

Potrivit raportului realizat de specialistii de la Knight Frank, preturile locuintelor din Statele Unite au inregistrat o scadere anuala de 4,1%, in timp ce in ultimul trimestru al anului trecut, preturile au scazut cu 2,1%.

Pe de alta parte, rata somajului american a scazut in decembrie la 9,4%, cel mai redus nivel din mai 2009, potrivit rapoartelor oficiale. Cifrele indica faptul ca Statele Unite au recastigat 1,1 milioane de locuri de munca in 2010, ceea ce ar putea ajuta la o revenire pe segmentul rezidential.

#6 Grecia

#6 GreciaNici Grecia nu da semne incurajatoare pentru dezvoltatori, in contextul reformelor nepopulare,cererii de finantare din partea autoritatilor europene, urmate de proteste ale populatiei la nivel national.

Cu o crestere foarte rapida a ratei somajului, de la 10,2% in T4 al lui 2009, la 14,1% in ultimul trimestru al anului trecut, potrivit Eurostat, Grecia se afla in plina criza sociala si nu numai.

Specialistii din cadrul Knight Frank estimeaza ca piata imobiliara din Grecia nu isi va reveni decat in cazul in care cererea externa ar creste fulminant in urmatoarea perioada.

Preturile la locuinte au scazut in 2010 cu 6% fata de anul precedent, in timp ce in ultimul trimestru al anului trecut, acestea au inregistrat o crestere de 0,7% potrivit raportului mai sus citat.

#5 Dubai

#5 DubaiAnul trecut, spatiile de birouri din Dubai s-au plasat pe locul patru in lume, ca pret, cu peste 1.000 de dolari pe metru patrat, potrivit Cushman & Wakefield. In acest an emiratul a iesit din top, dupa scaderi de peste 30%.

In plus, 40% din constructiile din Dubai nu au locatari si preturile locuintelor au scazut cu 6,1% in 2010 fata de anul precedent, iar in al treilea trimestru al anului trecut, acestea au scazut tot cu 6,1%, potrivit raportului Knight Frank.

Analistii sunt totusi de parere ca preturile si-ar putea reveni, in cazul in care rezervele sunt in scadere, dar nu poate fi vorba de garantii.

#4 Croatia

#4 CroatiaOcupand locul 89 in topul Bancii Mondiale al celor mai bune tari pentru deschiderea unei afaceri, Croatia se confrunta momentan cu incetinirea cresterii economice, cresterea somajului si proteste violente ale populatiei impotriva masurilor guvernului.

Astfel, nici preturile la locuinte nu aveau cum sa fie in crestere, in 2010 inregistrand o scadere de 7,2%, cu o scadere de 0,9% numai in al patrulea trimestru al anului.

Tara este situata pe locul 9 intr-un top european realizat de firma Cushman&Wakefield, in functie de suprafata de centre comerciale care urmeaza sa fie construite in 2011-2012, cu 0,29 milioane de mp pusi la bataie.

Cu toate acestea, specialistii de la Knight Frank sunt de parere ca preturile nu-si vor reveni nici anul acesta, cel putin nu in mod spectaculos.

#3 Ucraina

#3 UcrainaSpre deosebire de vecinii ei, Ucraina sta mai bine la capitolul “administrarea crizei”.

Astfel, in ciuda reducerii increderii consumatorilor si a ratei mari a inflatiei, cresterea economica estimata pentru acest an este de 4,5%.

In schimb, preturile locuintelor din Ucraina au scazut in 2010 cu 7,8% fata de anul precedent, potrivit raportului analistilor de la Knight Frank.

#2 Lituania

#2 LituaniaOcupand locul 26 in topul Bancii Mondiale pentru tarile atractive din punct de vedere al desfasurarii afacerilor, Lituania este optimista si in privinta cresterii economice, estimata anul acesta la 5,8%.

Cu toate acestea, preturile la locuinte au inregistrat o scadere de 10,1% in 2010 fata de anul precedent, din care 3,9% a fost scaderea inregistrata in al treilea trimestru.

In plus, potrivit Eurostat, rata somajului din Lituania in luna februarie 2011 a fost a doua cea mai mare din intreaga Uniune Europeana la 17,4%, depasita doar de Spania.

Pe de alta parte, in 2010 productia din sectorul constructiilor a crescut in T4 cu 10,8% fata de trimestrul precedent, ceea ce ar putea ridica sperantele dezvoltatorilor.

Concluzia analistilor de la Knight Frank este ca Lituania si-ar putea reveni anul acesta din criza imobiliara, dar numai daca estimarile cu privire la cresterea economica se adeveresc.

#1 Irlanda

#1 IrlandaIrlanda a inregistrat in februarie cea mai joasa rata anuala a inflatiei din UE, in timp ce, prin comparatie, Romania s-a confruntat cu cea mai mare rata a inflatiei in aceeasi perioada.

Cu toate acestea, preturile locuintelor din Irlanda au scazut in 2010 cu 10,8% fata de anul precedent, in timp ce in ultimul trimestru al anului, preturile au scazut cu 3,5%, potrivit raportului Knight Frank.

Irlanda a inregistrat si cea mai mare scadere de preturi rezi¬dentiale intr-un an (-14,8%), urmata de Romania, cu preturi ale proprietatilor la nivel national reduse cu 14,5%.

Desi sectorul constructiilor si-a mai revenit fata de inceputul anului 2010, cifrele sunt in continuare negative, conform rapoartelor Eurostat si cum bancile se confrunta cu propriile probleme, nu se poate discuta despre incurajarea creditarii.

Specialistii de la Knight Frank estimeaza ca masurile de austeritate menite sa scoata tara din criza vor accentua declinul pietei imobiliare, in timp ce sectorul bancar este prea slabit.

In plus, respectivele masuri de austeritate vor afecta si posibilitatile de consum si achizitii ale populatiei si agentilor economici.