Eximtur, minus 23%

Eximtur, minus 23%Agentia de turism Eximtur, detinuta de familia Morariu, a raportat pentru primele 6 luni ale anului o scadere de 23% a cifrei de afaceri, pana la 12,3 milioane euro (51,8 milioane lei).

“Evolutia pietei a fost atipica anul asta fata de cei precedenti. Astfel, in iulie si in prima jumatate a lunii august vanzarile au crescut si, deci, s-a redus declinul de la sase luni. De aceea, cifrele reale ale vacantelor de vara ale romanilor in acest an se vor putea furniza la inceputul lunii septembrie”, a declarat, pentru Wall-Street, Lucia Morariu, proprietar al Eximtur.

Cea mai mare scadere a fost inregistrata de agentia de turism pe segmentul de ticketing,31,6%, din cauza tarifelor foarte reduse pe care operatorii aerieni le-au practicat in prima jumatate a anului. Veniturile din ticketing ale Eximtur au ajuns in primul semestru la 5,7 milioane euro (24,1 milioane lei).

Segmentul de turism intern a contribuit cu 4,4 milioane euro (18,6 milioane lei) la veniturile companiei, in scadere cu 14,8%, in timp ce turismul extern a inregistrat cea mai mica scadere, de 10,6%, pana la valoarea de 2,2 milioane euro (9,1 milioane lei).

Aerotravel, declin de 25%

Aerotravel, declin de 25%Aerotravel Lufthansa City Center a inregistrat o cifra de afaceri de 13,2 milioane euro in primele 6 luni ale acestui an, in declin cu 25% fata de perioada similara a lui 2008.

Si numarul de tranzactii efectuate de agentia de turism a scazut cu 15% in primele 6 luni ale anului.

"Scaderea mai mare a cifrei de afaceri, comparativ cu cea a numarului de tranzactii, este data si de tarifele practicate de furnizorii nostri atat pe segmentul ticketing, cat si pe segmentul turism", a declarat, pentru Wall-Street, Antonio Nitu, director general Aerotravel Lufthansa City Center.

Valoarea medie a unei tranzactii in activitatea de ticketing se situeaza in jurul valorii de 265 euro, in scadere cu 16% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In ceea ce priveste tranzactiile non ticketing, scaderea este de 18% si o valoare absoluta de 336 euro.

In topul destinatiilor de vacanta se situeaza si in acest an Grecia, Turcia, Spania si Romania, urmate de Italia, Franta si Bulgaria.

Valoarea medie a unui sejur se situeaza in jurul valorii de 500 euro pentru o persoana, iar valoarea unui sejur in Insula Skiathos porneste, in varf de sezon, de la 315 euro pentru o persoana.

Paralela 45, scadere dubla fata de estimari

Paralela 45, scadere dubla fata de estimariDesi la inceputul anului estima o cifra de afaceri in scadere cu doar 10% fata de cele 52 de milioane de euro raportate anul trecut, dupa primul semestru al anului declinul agentiei de turism Paralea 45 a fost dublu.

”La 6 luni am avut un declin de 20%, pana la 16 milioane euro. Desi este greu de facut previziuni, cred ca vom termina anul 2009 cu aceeasi diminuare, sub scaderea pietei, care va fi cu siguranta mai mare de 20%”, a declarat acum o luna, intr-un interviu acordat Wall-Street, Alin Burcea, proprietarul companiei.

Declinul moderat al agentiei conduse de Burcea se datoreaza si masurilor timpurii pe care acesta le-a luat in intampinarea crizei: reducerea cu 10% a numarului de angajati, pana la circa 120 de persoane, si inchiderea a doua filiale din Cluj-Napoca si Timisoara.



Jinfo Tours, paradoxul primului semestru: Avans de 35%

Agentia de turism J'info Tours a inregistrat in primele sase luni ale acestui an o crestere a cifrei de afaceri de 35% comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la circa 18,9 milioane de euro.

"Cifra de afaceri pe primele sase luni a fost de 18.969.000 euro si estimam o cifra de afaceri pe anul 2009 de 34-38 milioane euro", au declarat reprezentantii companiei.

J'info Tours a inregistrat in primele sase luni din 2008 o cifra de afaceri de circa 14 milioane de euro.

"Cererea pentru pachetele interne este in scadere fata de 2008 si reprezinta 3-4% din cifra de afaceri estimata pentru acest an", au explicat reprezentantii agentiei de turism cresterea raportata in primele sase luni.


Happy Tour mizeaza pe o crestere de 5% in 2009

Happy Tour mizeaza pe o crestere de 5% in 2009Desi reprezentantii companiei au refuzat sa vorbeasca despre veniturile companiei in primele sase lui ale anului, anul trecut cea mai mare agentie de turism din Romania estima un avans de 5% a cifrei de afaceri in 2009, pana la 54 milioane euro.

Agentia de turism a inregistrat in primele sase luni ale anului trecut o cifra de afaceri de 27,5 milioane euro, in crestere cu 20% fata de perioada similara a lui 2007.

In decembrie 2007, fondul de investitii spaniol GED Eastern Fund II a achizitionat un pachet majoritar din agentia de turism Happy Tour. Aceasta mutare a reprezentat totodata si prima participatie a unui fond de investitii la o agentie de turism autohtona.

Piata a agentiilor de turism din Romania a fost evaluata in 2008 la circa 800 milioane euro, in crestere cu circa 20% fata de anul 2007.

Cel mai optimist scenariu pentru acest an este o scadere de 20%, conform jucatorilor din piata.