Marile lanturi de magazine, obligate, mai nou, sa aiba 51% produse romanesti pe rafturi, au castigat in zece ani de activitate in Romania mai mult decat in tara de provenienta, a declarat Dragos Frumosu, presedintele Federatiei Sindicatelor din Industria Alimentara (FSIA), care da asigurari ca peste cateva luni producatorii locali vor putea aproviziona magazinele cu cantitatile necesare de marfa.

“Atitudinea marilor lanturi de magazine e lipsita de respect fata de consumatorul roman – cum sa vii sa spui ca <astia (producatorii locali, n.r.) nu pot da> si ca in conditiile astea rafturile vor fi goale. Daca se ajunge la concluzia ca pentru o perioada de timp aprovizionarea nu poate fi facuta, desigur ca legea e perfectabila si se poate modifica”, spune Dragos Frumosu, scrie News.ro.

Presedintele FSIA condamna lanturile de hipermarketuri care au amenintat ca se retrag, „in conditiile in care ei de zece ani castiga in Romania cat nu au castigat in tara de unde provin”. Multinationalele au avut “mult profit in Romania” si nu este corect ca “tot noi sa platim totul”, sustine el.

„Vii in Romania, primesti teren in centrul targului, primesti si bani de la cei care cumpara din magazinul tau, ca sa iti deschizi alt magazin. Iti deschizi magazin peste magazin - pentru ca e clar ca totul este profitabil – cumperi marfa si de la mine si faci profit, dar, pe de alta parte, vrei sa ai numai tu castiguri. Eu zic ca nu este o politica in folosul tuturor partilor”, spune Frumosu, cu precizarea ca toti retailerii importa mult mai ales din tara din care provin.

Liderul FSIA subliniaza ca „nu este foarte sigur” ca in prezent producatorii au suficienta marfa sa poata aproviziona magazinele cu 51% produse romanesti, „dar daca vorbim peste doua-trei luni, sigur ca da, dar totul are un inceput”.

“Legea ar putea incuraja producatorii locali si, intr-un interval de timp destul de scurt, se poate ajunge la o performanta destul de buna. Daca nu facem pasi, nu vom face nimic. Marii retaileri spun ca nu vor face fata si ca nu vor mai putea importa. In cazul unora din ei, castigul lor era atat de mare (cu referire la incasarile din vanzarea produselor importate, n.r.), incat sigur ca-i nemultumeste sa ia de la producatorii romani, totul poate fi mult mai transparent vizavi de preturi”, sustine Dragos Frumosu.

Marii retaileri contesta noua Lege 321, care va intra in vigoare in cateva saptamani, si spun ca ea va avea un impact negativ considerabil asupra comertului si, in cele din urma, asupra buzunarului romanului de rand.

Pentru cota de 51% marfa provenita din “lantul scurt “, noua lege prevede un termen de gratie de jumatate de an si elaborarea unei hotarari de guvern. In schimb, pentru dispozitiile care privesc activitatea retailerilor, legea va intra in vigoare la 3 zile dupa publicare.

Astfel, toti comerciantii vor fi obligati sa se incadreze in termenul de plata de 7 zile calendaristice pentru produsele proaspete – toate alimentele care nu sunt conservate prin sterilizare, deshidratare, congelare sau afumare, cu exceptia refrigerarii.

Prin urmare, managementul stocului de marfa – adica ciclul expunere – vanzare - va trebui optimizat, pentru ca magazinele sa poata sustine fluxul financiar extrem de strict prevazut in lege.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, saptamana trecuta, cu 293 de voturi ”pentru” si niciunul impotriva, modificarile la Legea 321/ 2009 privind comercializarea produselor alimentare care prevede ca 51% dintre produsele aflate pe rafturile hipermarketurilor sa provina din „lantul scurt de aprovizionare, local sau regional”.

Camera Deputatilor este for decizional in acest caz, proiectul urmand sa ajunga la presedintele Klaus Iohannis spre promulgare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri