“Comportamentul de plata al companiilor care activeaza in sectorul cultivarii cerealelor a inregistrat o deteriorare pe parcursul anului precedent. In 2016, s-au inregistrat 1.423 de procese comerciale impotriva companiilor din sector, in crestere cu 78% fata de 2015. Cea mai mare crestere a fost in randul proceselor de executare silita, respectiv 1.034 de procese”, reiese din analiza citata.

In acelasi timp, valoarea datoriilor fiscale restante din acesta industrie a crescut cu 32% pe parcursul anului trecut, de la 63 de milioane de lei in 2015, la aproape 84 de milioane de lei in 2016.

„Observam o serie de factori care genereaza presiuni asupra lichiditatii companiilor care activeaza in sectorul cultivarii cerealelor: volatilitatea veniturilor (pe fondul dependentei de conditiile meteorologice si fluctuatiei preturilor), scaderea profitabilitatii, intarzierea platilor de catre APIA, extinderea termenelor de incasare a creantelor si tendinta dezintermedierii cuplate cu sustinerea investitiilor pe termen lung. In acest context, comportamentul de plata al companiilor din acest sector a inregistrat o deteriorare semnificativa in 2016”, a declarat Iancu Guda, Services Director, Coface Romania.

Conform declaratiilor financiare depuse la Ministerul Finantelor Publice pentru anul 2015, citate de Coface, numarul companiilor care activeaza in sectorul cultivarii cerealelor este de 8.056, din care 1.438 (18%) nu au desfasurat nicio activitate, in timp ce 2.692 (33%) au avut venituri mai mici de 100.000 euro.

Sursa foto: Shutterstock