Milioane de euro din bugetul Politicii Agricole Comune, bani destinati sprijinirii fermierilor din cele 28 de state membre ale UE, ar fi fost dirijate catre oligarhi si populisti, arata o investigatie publicata de New York Times si citata de Agerpres.

Distribuirea subventiile catre fermieri de catre UE "este in mod deliberat opaca, submineaza obiectivele climatice ale UE si este deformata de coruptie si de uneltiri". Anual, UE plateste fermierilor subventii in valoare de 65 de miliarde de dolari, dar unele dintre aceste sume ajung in buzunarele oligarhilor si a altor persoane importante, se arata in investigatia New York Times, realizata in noua tari membre UE.

Luni, Comisia Europeana a anuntat ca are "toleranta zero pentru frauda cu fonduri europene si prin urmare insista asupra unui angajament clar din partea statelor membre pentru a preveni fraudele".

Cu toate acestea, investigatia a aratat ca in Ungaria, premierul Viktor Orban foloseste fondurile europene pentru a-i imbogati pe cei din cercul lui de apropiati, inclusiv membri ai familiei, in timp ce isi pedepseste rivalii politici. Intre timp, in Cehia despre premierul Andrej Babis se spune ca ar fi acumulat fonduri europene de 42 de milioane de dolari in 2018. Babis a negat orice comportament incorect.

Alocarea fondurilor europene se face pe baza marimii terenului detinut de un fermier. Deseori, in fostele tari comuniste, guvernele sunt cei mai mari proprietari de terenuri.

Luni, Comisia Europeana a precizat ca guvernele europene au cea mai mare responsabilitate in verificarea alocarii fondurilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri