Vara trecută, de-a lungul cursului prin Cehia al fluviului Elba, au apărut așa-numitele „pietre ale foamei”. Sunt niște inscripții făcute pe pietrele de pe albia râului, în momentele în care debitul este la un nivel minim, în timpul secetelor severe; pe ele pot fi citite mesaje ‘optimiste’ precum „atunci când mă vezi, plângi”.

Acesta a fost încă un semnal de alarmă pentru cehi, care în 2019 au declarat că țara a fost afectată de secetă în proporție de 99%, scrie Publico, citată de Rador.

Acum, în mijlocul pandemiei de COVID-19, Europa Centrală se confruntă cu încă o primăvară fără ploi, după o iarnă deosebit de uscată. De exemplu, pe 14 aprilie, Jana Holeciova, purtătorul de cuvânt al Camerei slovace pentru Alimentație și Agricultură (SPPK), a anunțat că fermierii din țara slavă se pregătesc pentru o secetă severă, în special în nordul și sud-vestul țării, după un neașteptat început de primăvară cu o lună fără ploaie. În Senica, în regiunea Trnava, au început să semene porumb cu câteva săptămâni mai devreme, potrivit G4Media.

Jozef Pecho, climatolog la Institutul Hidrometeorologic din Slovacia (SHMÚ), calculează că numai în țara sa este afectat deja mai mult de 20% din teritoriu și, având în vedere importanța ploilor la începutul primăverii, „este probabil ca un anumit impact să fie observat în agricultură, dacă situația nu se schimbă în săptămânile următoare”.

El extinde situația la întreaga zonă din UE: Polonia – unde deja se simte creșterea prețurilor la anumite alimente, Cehia, Ungaria sau Ucraina și Moldova vecine.

Zăpada a lipsit iarna trecută

Problema vine pe fondul unei ierni 2019-2020 cu „o cantitate extrem de mică de zăpadă” și al „apariției rapide a vremii anormal de calde”, cu temperaturi zilnice foarte ridicate în februarie și martie în acest an. „Prognozele pentru ploile generalizate de care avem nevoie rămân relativ slabe pentru aprilie și mai”.

Este o problemă care se agravează odată cu actuala carantină? Republica Cehă și Slovacia au început săptămâna aceasta să ridice treptat măsurile de restricție, care în Slovacia au fost mai blânde, dar care implică reactivarea treptată a industriilor lor.

Climatologul amintește că „asocierea unei pandemii cu producția de alimente nu este niciodată un amestec bun” și, în ciuda anumitor analize, „există puține dovezi că izolarea poate ajuta la atenuarea secetei, dar există multe (dovezi) privind modul în care o poate agrava”.

Citește articolul integral pe G4Media.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri