Pe piața din România ajung produse din alte țări, de calitate îndoielnică, cum ar fi puiul din Polonia. Iar pentru că românii își orientează cumpărăturile în funcție de preț, ajung să le prefere pe acestea, pentru că sunt mai ieftine, a declarat, pentru wall-street.ro, Ionel Arion, președintele ProAgro.

Românii mănâncă foarte prost, consumă în necunoștință de cauză și în România s-a dovedit că poți vinde orice”, a explicat Ionel Arion, președintele Federației Naționale ProAgro, o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe din România.

Ionel Arion va fi speaker în cadrul conferinței online ”Agricultura Viitorului: Tehnolgii și soluții noi, alimentație mai sănătoasă”, organizată de wall-street.ro, în data de 11 iunie, începând cu ora 12. Dacă esti înteresat de domeniul agriculturii, te invităm să te înscrii la eveniment gratuit aici.

Pui din Polonia, venit la prețuri sub cele de producție din România

Ionel Arion a arătat cum criteriul unic după care consumatorii români aleg produsele pe care le cumpără este cel al prețului cel mai mic.

”Noi nu creăm o educație a consumatorului în România. Consumatorul în România aplică un singur mecanism, adică prețul și carnea din Polonia vine cu un preț mai mic decât costul de producție din România. La noi costul de producție este de 4 lei per kilogram, iar carnea din Polonia vine din 2,8 lei la raft”, a precizat Arion, ProAgro.

Asta înseamnă prețuri de dumping și mai înseamnă că nu întrunesc condițiile de creștere în mediu sănătos. Pentru că la noi există niște condiții de bunăstare, pe care le aplicăm în Europa. Se pare că în Polonia nu.

El consideră că ar trebui să existe controale serioase din parte autorităților, precum ANSVSA, iar cei care vând produse nesănătoase să fie scoși din piață.

”Fermierii nu cred în produse eco și bio”

Tot el a spus că nu crede în veridicitatea produselor marcate ca fiind ecologice sau biologice.

”Cei trei factori de climă și mediu care influentează cultivarea unei plante solul, apa și aerul. Cel mai poluat este aerul. Cum poți produce bio? Nu poți. Majoritatea fermierilor nu cred în bio și eco pentru că știu cum se produc”, a menționat Arion.

Am putea educa consumatorii, în sensul citirii etichetelor. Însă ar trebui să existe control, ceea ce nu există. Dacă încalci regulile, să fii scos din piață.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri