Fabrica de la Chișineu-Criș a Grupului Maschio Gaspardo, unul dintre cei mai importanți producători de mașini și utilaje agricole din Europa de Est, s-a numărat printre obiectivele principale ale vizitei Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, în județul Arad. Alături de ministru, au fost prezente personalități ilustre ale administrației locale arădene.

Compania italiană este o prezență solidă pe piața mondială, fabrica de la Chișineu-Criș fiind o componentă importantă a unui grup internațional cu opt unități mari de producție, cinci în Italia și alte trei în străinătate (România, India și China). Fabrica din România și-a început activitatea în anul 2003 și este prima fabrică a Grupului Maschio Gaspardo deschisă în afara granițelor Italiei, dar și un element esențial în distribuția utilajelor pe piața internațională, datorită poziționării strategice.

Frații Mirco și Andrea Maschio, președintele, respectiv vicepreședintele Maschio Gaspardo, au dorit să fie alături de Ministrul Adrian Oros, chiar dacă momentan se află în Italia și au ținut să îl salute prin intermediul unei videoconferințe: „Fabrica din România este una dintre cele mai importante investiții pe care le avem în străinătate, e lider de piață în România. Suntem foarte mulțumiți de rezultatele obținute și vrem să creștem în continuare cu noi proiecte de dezvoltare”, a spus Mirco Maschio, Președintele Grupului Maschio Gaspardo. „Vă felicit pentru că ați avut inițiativa de a investi în județul Arad. Sunt convins că aici ați găsit o administrație publică care cunoaște exact care sunt interesele arădenilor, a economiei județului Arad și ale agriculturii în general. Sunt convins că angajații români cu care lucrați fac treabă foarte bună. Cu siguranță, aici la Arad, colaborarea va continua multă vreme”, a răspuns ministrul. Acesta, a dat, de asemenea, asigurări celor prezenți că agricultura reprezintă, la nivel național, una dintre prioritățile programului de guvernare.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a fost invitat să facă un tur al fabricii, în cadrul căruia, directorul general Paolo Rocchi i-a prezentat principalele utilaje realizate și tehnologiile utilizate în cadrul proceselor de fabricație. Fabrica de la Chișineu-Criș este cea mai mare și modernă fabrică de mașini și utilaje agricole din țara noastră, aici realizându-se o gamă complexă de mașini de prelucrat solul și de pregătire în vederea semănatului: scarificatoare, grape cu discuri, cultivatoare, combinatoare, grubere și prese de balotat.

Ministrul Adrian Oros a fost plăcut impresionat de calitatea investiţiei de la Chișineu-Criș, un pol al tehnicii agricole moderne, cu o deschidere generoasă către pieţele cheie din Europa centrală şi de est, cât și către cele din întreaga lume.

Maschio Gaspardo este un grup internaţional, specializat în producţia de echipamente agricole pentru arat, semănat, arhitectură peisageră, producţia utilajelor pentru tratarea culturilor, recoltare şi prelucrare a fânului.

Grupul Maschio Gaspardo se deosebește de alte companii prin valorile pe care care le împărtășește - crearea de utilaje agricole cât mai eficiente axate pe nevoile clienților, accentul pus pe testarea temeinică a produselor astfel încât să îndeplinească standarde de calitate superioare și grija pentru client, care este consiliat la tot pasul, pentru a-și achiziționa utilaje în cele mai avantajoase condiții de finanțare și susținerea acestuia în caz de nevoie, prin punerea la dispoziție a consumabilelor și pieselor de schimb necesare.

Nu în ultimul rând, Grupul Maschio Gaspardo este atent preocupat de impactul producției sale asupra mediul înconjurător, de aceea s-au dezvoltat și implementat periodic noi metode de optimizare a proceselor de producție. Maschio Gaspardo este primul producător de utilaje agricole din lume care a primit certificarea „Carbon Trust Standard Certification”, care atestă faptul că fabricile au o emisie de carbon scăzută. Această distincție a fost primită în 2013 și reconfirmată în 2015.

Grupul Maschio Gaspardo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri