Trendul produselor românești a crescut ascendent în ultimii ani, drept dovadă că o mulțime de lanțuri alimentare din România au ales să se asocieze cu fermieri locali pentru a aduce în magazine produse românești. wall-street.ro a stat de vorbă cu producătorii si retailerii pentru a afla cum decurge această colaborare.

Nicoleta Cioca, co-fondator BioFresh Banat, spune că a fost foarte greoaie colaborarea cu retailerii, principalul motiv fiind legislația care nu a fost de partea lor. Exemplul dat de aceasta este modificarea legii prin care marii retaileri erau obligați să dețină peste 50% marfă românească la raft, fapt care le-a îngreunat foarte tare activitatea deoarece retailerii au acum posibilitatea de a importa marfa la prețuri mai mici.

„Supermarketurile încheie contracte la sfârșit de an cu producători externi, pe sume fixe, însă noi nu știm ce vom vinde la anul la niciun retailer”, a susține Nicoleta Cioca, co-fondator BioFresh Banat.

Pe de altă parte, Anca Marcu, directorul executiv al Cooperativei Agricole Lunca Someșului Mic din județul Cluj, spune că până în prezent, colaborarea cu cei doi retaileri, Lidl și Profi, a fost una bună.

Au mai existat și momente de tensiune, care au ținut de legislație de cele mai multe ori. Cum a fost în această primăvară, când în Parlament s-a votat o schimbare de lege care a permis retailerilor să ne impună o taxare pe cifra de afaceri, care ne-a dezavantajat. Noi nu prea știm unde am vinde în altă parte în condițiile în care nu prea avem căi de export”, a declarat Anca Marcu, directorul executiv al Cooperativei Agricole Lunca Someșului Mic.

În ceea ce privește prețul de vânzare, Anca Marcu se declară mulțumită. Cooperativa Lunca Someșului Mic colaborează de șase ani cu retaileri precum Kaufland, Profi și Lidl, și vinde către supermarketuri peste 26 de categorii de legume autohtone, de la pătrunjel, până la țelină și conopidă.

Ce condiții trebuie să îndeplinească coopertivele pentru a vinde în supermarket?

De exemplu, producătorii locali de legume și fructe sau cooperativele agricole care vor să devină furnizori în Lidl trebuie:

  • să se alinieze standardelor de calitate ale retailerilor, care implică, printre altele, și o monitorizare atentă și constantă a nivelului de pesticide folosite. Legumele și fructele pe care compania le comercializează în rețeaua lor trebuie să conțină maximum 1/3 din limita legală de pesticide admisă la nivel european, iar acestea să fie folosite cât mai responsabil.
  • să livreze constant la o calitate înaltă și să ofere produse care să respecte standardele de siguranță alimentară.
  • să fie certificați Global G.A.P., un standard utilizat în peste 135 de țări care atestă siguranța alimentară, condiții de igienă, trasabilitate, folosirea în siguranță a pesticidelor, protecția solului, condiții de muncă sigure și sănătoase.

Dacă un producător local de legume și fructe sau o cooperativă agricolă îndeplinește standardele de calitate impuse de retailer, poate contacta departamentul de Achiziții a retailerului pentru a trimite o ofertă cu prezentarea detaliată a produsului său, alături de o mostră a acestuia.

În cazul în care producătorul este prea mic pentru a livra către platformele logistice, atunci producătorul este pus în legatură cu una dintre cooperativele sau organizațiile de producători cu care retailerul colaboreză deja.

Potrivit reprezentanților Lidl, retailerul încurajează asocierile între fermieri și, în același timp, îi ajută să optimizeze costurile de transport și ambalare, ceea ce se traduce într-un preț la raft mai accesibil pentru consumatori. În prezent, Lidl colaborează cu peste 150 de producători de fructe și legume, din toate regiunile țării.

În cazul în care cooperativele sau fermierilor vor să vândă prin Profi, trebuie să îndeplinească unele condiții care duc la o relație de business durabilă. Potrivit reprezentanților Profi, în primul rând este necesar ca ei să dețină o suprafață de solarii de minim un hectar sau să poată produce eșalonat legume în câmp pe o suprafață de minim 10 hectare.

De asemenea, este necesar să aibă capacitatea de a transporta legumele în camioane izoterme, la temperaturile menționate în specificația tehnică a fiecarui articol, și să emita termodiagrame de control. Tot necesar este și să dețină un depozit cu cel puțin o celulă cu frig, pentru a putea păstra pe o anumită perioadă legumele pe care să le livreze cu success, ritmic și neîntrerupt.

Livrarea produselor trebuie făcută cu paletul, în baxuri, sortate pe dimensiuni și marcate cu cod de bare, în ambalaje standardizate. Pana în prezent, Profi colaborează cu aproximativ 50 de fermieri, inclusiv cu 5 cooperative, din peste 10 judete.

În prezent în România, Lidl, Carrefour, Mega-Image, Kaufland sau Auchan vând produse românești la rafturi prin parteneriate cu cooperative din toată țara.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Nicolae
 Raluca a studiat Jurnalism la Universitatea Hyperion din București și a urmat un master în Comunicare mediatică și publicitate, în cadrul aceleiași instituții. Ea și-a început activitatea în presă în 2019, în departamentul economic al grupului Mediafax. În perioada 2019-2020, Raluca a acoperit domeniile start-up și fintech în cadrul Adevărul Financiar , publicație care face parte din grupul Adevărul . S-a alăturat echipei...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri