Vremea nefavorabilă, dar și efectele pandemiei care s-au răsfrâns asupra viticulturii, au făcut ca în acest an recolta să fie mai scăzută față de un an obișnuit. Deși probleme cauzate de pandemia de COVID-19, cât și de vremea din primăvară au diminuat producția de struguri, vinul produs din recolta anului 2020 va fi unul de calitate, spun reprezentanții Cramei Dealul Dorului.

Potrivit acestora, primăvara a început cât se poate de prost în multe crame din România. Restricțiile de mobilitate din perioada martie-aprilie au survenit exact în momentul în care în podgorii era cel mai mult de lucru. Vorbim despre tăieri și stropiri, fără de care planta de viță-de-vie nu poate oferi o producție de calitate.

Crama Dealul Dorului din Silagiu, județul Timiș, a reușit cu greu să facă față acestor provocări, iar încheierea recoltei a arătat că vinul din acest an va fi unul de calitate.

„Anul acesta este unul special, mai ales că am avut de trecut peste un obstacol pe care nimeni nu l-a anticipat: pandemia de COVID-19. Atunci când aveam foarte mult de lucru în vie a apărut problema cu forța de muncă. La lucrările din primăvară ne bazăm pe zilieri, iar atunci oamenilor le era frică să iasă din casă, să vină la muncă. Am reușit cu puțini oameni să facem toate lucrările și să ținem podgoria în viață. Ulterior au apărut problemele cauzate de scăderea bruscă a vânzărilor. Și la noi, dar și la multe alte crame a apărut incertitudinea zilei de mâine și ne-am pus cu toții o mulțime de întrebări. Se vor vinde vinurile până la noua recoltă? Vom avea loc în cramă pentru vinul nou? Vom reuși să plătim angajații și furnizorii? Cu greu am trecut peste aceste temeri și am reușit să începem recoltarea strugurilor, iar prima concluzie este că vinul din acest an are o calitate superioară altor ani” susține Doru Husarciuc, proprietarul Cramei Dealul Dorului.

Vremea a pus și ea la mare încercare viticultura. În multe zone ale țării a plouat chiar în perioada de înflorire, iar asta a făcut ca producția să fie afectată. Au fost mult mai puține boabe pe ciorchini, însă acest lucru a ajutat ca strugurii rămași să acumuleze o cantitate mai mare de zaharuri și arome, ceva mai devreme decat in alti ani.

De altfel, pentru un vin de calitate superioară a fost benefică și seceta din lunile august-septembrie. Soarele puternic a făcut ca în cramă să ajungă struguri sănătoși, cu toate proprietățile necesare pentru un vin de excepție.

Potrivit reprezentanților Cramei Dealul Dorului, o mare provocare în această perioadă va fi depozitarea. Există deja un suprastoc de vinuri rezultat din scăderea semnificativă a vânzărilor. Antreprenorii din domeniu caută soluții astfel ca toate vinurile să fie depozitate în condiții optime până când exporturile vor fi deblocate și până în momentul în care restaurantele vor fi redeschise.

Crama Dealul Dorului produce anual aproximativ 100.000 de sticle de vin. Podgoria este întinsă pe 17 hectare în producție și include următoarele soiuri de viță de vie: Merlot, Cabernet Sauvignon, Burgund Mare, Riesling Italian și Muscat Ottonel. Pentru a dezvolta un proiect ambițios, în următorii doi ani vor mai intra în producție încă 26 de hectare de viță de vie cu soiurile de mai sus, dar și Fetească Neagră și Sauvignon Blanc.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri