În întreaga lume se caută soluții pentru a se reveni la sistemul agricol de familie, în care fiecare să aibă posibilitatea de a-și cultiva un teren care să îi asigure acces la produsele naturale, de casă, atât de necesare unei dezvoltări sănătoase. A fost nevoie de atâta amar de vreme și de un faliment evident al ideii de colectivizare, pentru ca să înțelegem acest lucru. Dar niciodată nu e prea târziu.

La noi avem încă foarte multe ferme de familie, bine, e mult spus ferme, dar oamenii își fac pe lângă gospodărie o seră, cultivă un hectar cu ceapă, usturoi, cartofi și ce mai au ei nevoie pentru hrană și, dacă au un pic de noroc și le rămâne ceva în plus, aleg să le comercializeze la poarta casei. Nu de puține ori orășenii aleg să meargă prin satele alăturate pentru a-și cumpăra legume, fructe, toate proaspete. Legume crescute în cele mai bune condiții și cu cele mai bune ingrasaminte.

Rolul îngrășămintelor în agricultură este major: ele ne ajută să avem parte de culturi sănătoase, ajută plantele să se dezvolte. Ca o comparație, îngrășămintele sunt pentru plante fix ceea ce plantele sunt pentru noi: o sursă esențială de nutrienți precum fosforul, calciul, potasiul.

Pe acești agricultori statul ar trebui să îi susțină mai mult. Să îi ajute cu subvenții, să îi ajute inclusiv în redactarea proiectelor pentru a atrage fonduri europene. Să le ofere șansa să aibă acces în piețe pentru a-și putea vinde produsele. Cu toții am fi câștigați din asta. E nevoie doar de voință politică. Și de un interes mai mare din partea Ministerului Agriculturii pentru micii fermieri.

Ceea ce nu prea există la acest moment, dacă este să ne uităm și la reacția statului român în această perioadă grea la adresa micilor agricultori care încearcă să își vând produsele în piețele de la noi. Asta în timp ce pentru micii fermieri, ajutorul oferit de stat ar putea sa le schimbe complet modul de a face agricultură.

Imaginați-vă cât de ușor s-ar colecta laptele cu aparate de muls vaci, ce utile ar fi pentru irigare generatoare de curent pentru motopompe. Sau cum oamenii nu s-ar mai uita la motosape de vanzare, știind că nu le vor putea folosi vreodată, din lipsă de bani. Se spune de atâta timp că agricultura este obiectiv strategic al României. Pe hârtie și din gură lucrurile arată perfect, ai zice că deja totul este implementat și urmează să huzurim de la atâta abundență.

Numai că, odată ieșiți pe teren, realitatea este tristă, dezamăgitoare și ne pune în față o situație incredibilă: o țară în care se moare de foame, când totul i-a fost oferit de la Dumnezeu ca să prospere.

Iar repercursiunile se întind cu mult dincolo de zona agriculturii, Le vedem și în educația alimentară a românilor. Deși, de cele mai multe ori, lanțurile de magazine anunță că la ele găsim cele mai bune legume și fructe, realitatea este cu totul alta. Suntem invadați de produse de import, de slabă calitate și sfârșim, aproape de fiecare dată, cu un gust amar și exclamând: ”Unde sunt roșiile cu gust românesc de altâdată? Sau fructele care să nu fie pline de chimicale?” Și ayunci, parcă îți vine să lași totul baltă din orașul în care locuiești, să cumperi o casă la țară, cu un pic de teren pe lângâ ea și să te apuci tu singur de cultivat legume. Pentru tine, dar și pentru un mic business.

Este doar o idee, de început. Agricultura îți oferă enorm de multe variante. Să te ocupi de o grădină de roșii sau alte legume, cu diverse îngrășăminte. Sau să faci o mică plantație cu semințe de floarea soarelui, ca să ai necesarul de semințe pentru meciuri, asigurat din cultură proprie :)

Asta mai mult ca o glumă, dar și ca o dovadă că prin agricultură chiar poți reuși.

Ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că suntem parte a unui circuit care ne poate oferi șansa la viată sănătoasă sau, din contră, ne poate pune în fața unor perspective extrem de sumbre. Agricultura făcută așa cum trebuie, folosind tehnici și îngrășăminte care să fie de calitate dar și ”eco friendly”, cultivând soiuri de calitate, oferind sprijin agricultorilor, fie că vorbim de mari producători sau de mici agricultori.

Numai așa vom reuși să ne punem pe masă, de fiecare dată, legume, fructe și carne de calitate, așa cum eram învățați pe vremea bunicilor noștri, care nu întâmplător au dus o viață mult mai mlungă și mai sănătoasă decât o facem noi acum. Țăranul român a fost mereu învățat să respecte pământul, rodul său și să nu încerce să schimbe ceva ce a dăinuit de când veacurile.

Pentru omul de la țară, lucrurile au fost și au rămas simple. Pământul se cere îngrijit, are nevoie de apă, de îngrășăminte de calitate, are nevoie de respect și drag și rodește. Iar roadele sale sunt cele mai sănătoase. În timp ce țăranul rupe o pâine aburindă sau o mămăligă caldă, pune alături niște brânză de vaci, ceapă, jumări, se închină și îi mulțumește lui Dumnezeu pentru tot, mâncând cu poftă, noi stăm cu orele să citim etichetele alimentelor care par combinații de formule chimice necunoscute, ne mirăm că avem în frigider roșii care nu s-au stricat nici după 3 luni și ne întrebăm ce miracol sau ce magie neagră ne face să sfidăm chiar și legile firii. Legile naturii.

De care parte a celor două povești am vrea să fim depinde doar de noi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri