Asociația Forța Fermierilor solicită conducerilor tuturor partidelor parlamentare un acord politic privind includerea ministrului Agriculturii în CSAT, conform unui anunț publicat pe pagina sa de Facebook.

Astfel, conform anunțului, Asociația Forța Fermierilor (AFF) solicită public conducerilor tuturor partidelor parlamentare un acord politic pentru modificarea de urgență a Legii nr. 415 din 27 iunie 2002, privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Din cauza războiului din Ucraina, se mai precizează în mesaj, pe fondul unui context internațional care va rămâne complicat mulți ani de acum înainte, și din perspectiva funcționării piețelor regionale și globale agroalimentare, membrii AFF consideră că este necesară o inițiativă legislativă pentru modificarea articolului nr. 5, aliniatul 3, din legea menționată, mai precis introducerea ministrului Agriculturii în componența CSAT.

"Vorbim despre securitatea alimentară, și atunci cred că este o propunere binevenită", a declarat pentru wall-street.ro Marian Verzea, fost cercetător al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, "pentru că la nivelul conducerii țării trebuie să fie o informare permanentă cu privire la situația din agricultură, mai ales că ne confruntăm cu o mulțime de probleme legate de prețul la inputuri, de condițiile climatice, prognoza nu este tocmai favorabilă. Deci cred că nu ar strica să fie membru în CSAT", a mai adăugat acesta.

Cât despre plafonarea prețurilor la energie, Marian Verzea crede că această măsură s-ar putea să-i ajute pe fermieri, "pentru că prețurile sunt foarte mari și sunt afectați în mod deosebit fermierii mici și mijlocii, și atunci, dacă rămân prețurile plafonate cel puțin pentru o perioadă, sigur că poate să fie un ajutor".

În acest moment, conform legii, din CSAT fac parte Președintele României, Primul-ministru al Guvernului României, precum și ministrul Apărării Naţionale, ministrul de Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiţiei, ministrul Industriei şi Resurselor, ministrul Finanţelor Publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri