Toată suprafaţa agricolă a ţării va fi protejată de secetă până în 2027 prin realizarea de sisteme de irigaţii, însă vor exista şi investiţii în sisteme de prevenire a căderilor de grindină, a declarat, la Arad, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Prezent la Târgul Agromalim de la Expo Arad, ministrul a spus că 2022 a fost "un an foarte dificil, în care seceta a pus stăpânire pe întreaga Românie", dar că s-a asigurat producţia de grâu necesară, scrie Agerpres.ro.

"În ţară s-a reuşit să se adune în magaziile fermierilor o cantitate de nouă milioane de tone de grâu, ceea ce înseamnă asigurarea necesarului de consum al ţării şi disponibilităţi pentru export. Este cunoscut că peste tot am avut culturi afectate", a spus ministrul.

Cât despre porumb, Petre Daea a spus că "situaţia este mai delicată", dar că va fi acoperit necesarul de consum al României. El a precizat că a început recoltarea porumbului şi acum suntem la 4% din suprafaţa de peste 2,5 milioane de hectare cultivată.

Ministrul a mai spus că în 26 judeţe a început recoltatul la floarea-soarelui, iar "producţia este diferită de la o zonă la alta", existând zone cu producţii sub 1.000 kg la hectar, dar şi zone cu 3.500 kg la hectar.

"Din capul locului vă pot spune că vom avea floarea-soarelui necesară pentru a prelucra şi a obţine uleiul pentru consumul intern", a dat asigurări Petre Daea.

Fermierii mai pot să comunice până în octombrie care sunt pierderile

Despre pierderile suferite de fermieri, ministrul a declarat că deocamdată nu există un buget stabilit pentru despăgubiri. Fermierii mai pot să comunice până în octombrie care sunt pierderile, în timp ce comisiile de constatare din judeţe lucrează încă pe teren.

Ministrul Agriculturii a afirmat că România va lua măsuri pentru a reduce pierderile provocate de secetă în următorii ani. Prima măsură va fi de a se "pune în stare de funcţionare sistemul de irigaţii din ţară", dar se vor face investiţii şi în prevenirea căderilor de grindină şi stimularea precipitaţiilor.

Daea a precizat că Ministerul Agriculturii are un program împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru a se accesa fonduri europene astfel ca "până în 2027 să fie protejată întreaga ţară".

Până la această dată avem o suprafaţă protejată de aproximativ două milioane de hectare, a precizat ministrul.

Sursa foto: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri