Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, la Vaslui, ca "este clar" ca taxa de prima inmatriculare nu va fi desfiintata, iar in doua saptamani va fi gasita o solutie si se va stabili daca este necesara modificarea OUG emisa in 2010 privind taxa auto, transmite corespondentul Mediafax.
Prezent, joi, la Vaslui, pentru a semna un proiect cu finatare europeana, ministrul Borbely a spus ca, in urmatoarele doua saptamani, se va face o analiza, mai ales din punct de vedere juridic, cu privire la taxa de prima inmatriculare, astfel incat sa se supuna reglementarilor Comisiei Europene.

"Ieri (miercuri - n.r.) am avut o nota in guvern cu taxa de prima inmatriculare. Trebuie sa fie foarte clar pentru toata lumea ca principiul «poluatorul plateste» trebuie sa functioneze si in Romania. Curtea Europeana s-a referit la o speta din Ordonanta 50/2008. Noi am modificat acest act normativ in decembrie 2010, cu asistenta Comisiei Europene. De fapt, in cadrul procesului, Comisia Europena a fost de acord cu noi. Legea care este acum in vigoare este agreata de Comisia Europena, pentru ca toata lumea plateste taxa de prima inmatriculare, indiferent ca este masina noua sau veche. Cine inmatriculeaza in Romania, plateste. Din punct de vedere juridic, trebuie sa mai analizam si, in doua saptamani, vom veni cu o solutie daca trebuie sa modificam sau nu legea. Toate ministerele trebuie sa isi spuna punctul de vedere. Deciziile Curtii Europene sunt obligatorii, de aceea trebuie sa gasim formula cea mai buna. E clar ca nu vom desfiinta aceasta taxa”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.

Guvernul a decis constituirea unei comisii care va stabili, in maximum doua saptamani, daca opinia Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (CEJ) privind ilegalitatea taxei de prima inmatriculare impune modificarea legislatiei referitoare la taxa auto.

Comisia va fi formata din reprezentanti ai ministerelor Mediului, Transporturilor, Justitiei, Economiei si ai Departamentului pentru Afaceri Europene.

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a aratat, intr-un punct de vedere exprimat la cererea unei instante romanesti, ca taxa de prima inmatriculare incalca legislatia Uniunii Europene intrucat produce un dezavantaj la vanzarea masinilor second-hand din alte state pe teritoriul Romaniei.

Punctul de vedere al Curtii a fost emis la cererea Tribunalului Sibiu, care judeca un proces in care un roman a dat in judecata statul intrucat a considerat ca taxa de prima inmatriculare este ilegala. Magistratii sibieni au vrut sa afle de la CEJ daca taxa contravine sau nu legislatiei europene.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri