Automobile Dacia va instala pe platforma de la Mioveni sisteme de panouri solare, astfel incat compania sa aiba un consum mai mic de energie conventionala, primele unitati urmand sa fie montate peste circa doi ani, a declarat directorul executiv al Renault Services Roumanie, Bernard Sonilhac.
El a precizat ca in curand vor fi stabilite detaliile unui proiect pe aceasta tema, care va fi prezentat autoritatilor in vederea obtinerii de subventii, potrivit Mediafax.

"Pentru acest proiect vom solicita sprijinul statului. Sistemele de panouri solare vor fi instalate chiar daca nu vom primi subventii, pentru ca aceste tipuri de proiecte duc in timp la importante reduceri de costuri", a spus seful Renault Services Roumanie, entitate din grupul Renault responsabila cu problemele de mediu.

Sonilhac a precizat ca sistemul de panouri solare va diminua semnificativ costurile cu energia.

Reprezentantul Renault Services Roumanie a mai spus ca pana la finele anului 2015 Automobile Dacia va investi aproximativ sapte milioane de euro in implementarea programelor de mediu.

Constructorul auto a anuntat saptamana trecuta ca in ultimii zece ani a investit in proiecte de mediu 22 milioane euro, consumul de energie scazand cu 74%.

Automobile Dacia a vandut anul trecut, in Romania si strainatate, 348.723 autovehicule, cu 12% mai multe fata de 2009. Livrarile la export au insumat peste 311.000 unitati, principalele piete fiind Franta, Germania, Italia si Spania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri