Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a semnat doua contracte cu o valoare totala de 39,05 milioane lei, fara TVA, pentru supervizarea autostrazii Nadlac-Arad si al unui tronson din Lugoj-Deva, parte a Coridorului IV Pan-european, informeaza Mediafax.

Primul contract a fost semnat cu consortiul romano-spaniol Via Design (Romania)/Omicron-Ampero (Spania)/Consitrans (Romania) pentru 20,7 milioane lei, fara TVA, pentru consultanta la proiectarea si executia autostrazii Nadlac-Arad.

Al doilea contract, incheiat cu consortiul romano-portughez Search Corporation (Romania)/Consugal -Consultores De Engenharia (Portugalia), are o valoare de 18,35 milioane lei, fara TVA, si vizeaza supervizarea lucrarilor la primul lot al autostrazii Lugoj-Deva, in lungime de 27 de kilometri.

Ambele contracte sunt finantate din Fondul de Coeziune (85%) si de catre Guvernul Romaniei (15%).

Constructia autostrazii Nadlac-Arad a fost impartita in doua loturi. Asocierea romano-portugheza Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct va proiecta si executa primul lot pentru 115,8 milioane euro, iar al doilea lot a revenit companiei germane Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Constructia primului lot al autostrazii Lugoj-Deva a fost castigat de consortiul Tirrena Scavi-Societa Italiana per Condotte d'Acqua-Cossi Construzioni, cu o oferta de 205,9 milioane euro.

Coridorul IV incepe in Germania, la Nurenberg, si se continua pe ruta Praga-Viena-Bratislava-Budapesta. In Romania, traseul trece prin Nadlac, Arad, Deva, Orastie, Sibiu, Bucuresti, Fetesti si Constanta, ruta continuand pana la Istanbul.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
API: Circulatia ar putea fi deschisa, in 2019, pe doua loturi din A1