Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat, vineri, ca lucrarile pe tronsoanele de autostrada Timisoara - Lugoj si Nadlac - Arad vor incepe in aceasta toamna, organizarile de santier fiind realizate, transmite Mediafax.
"Pe primul tronson (Timisoara-Lugoj - n.r.) au deja autorizatia de construire. Vestea buna in zona este ca si Nadlac-Arad are autorizatie de construire. Deci practic sunt doua tronsoane pe care putem incepe lucrarile. Mai precis, colegii mei au inceput sa lucreze, nu am venit noi oficial sa marcam momentul, sunt organizarile de santier deja facute", a declarat Anca Boagiu, in timpul unei vizite pe santierul autostrazii Arad-Timisoara.

Boagiu a afirmat ca, pana in 2013, vor fi realizati aproape 200 de kilometri de autostrada care vor completa Coridorul IV Pan-european, exceptie facand autostrada Sibiu-Pitesti, care va fi executata in parteneriat public-privat.

"Practic, discutam astazi despre 180 de kilometri de autostrada care vor completa Coridorul IV Pan-european si putem spune ca, exceptand tronsonul Sibiu-Pitesti, care va fi executat in parteneriat public-privat, Coridorul IV va fi finalizat in 2013", a spus Boagiu.

Boagiu a spus ca la Comisia Europeana au fost semnate contracte de finantare pentru constructia de autostrazi in valoare de peste 600 de milioane de euro, urmand ca alti circa 500 de milioane de euro sa fie contractati pana la finalul acestui an.

La randul lui, premierul Emil Boc a afirmat ca Anca Boagiu "va ramane in istorie" drept ministrul care a deblocat fondurile europene pentru autostrazi.

"Doamna ministru a facut niste eforturi extraordinare si va ramane in istorie ca ministrul care a deblocat fondurile europene pentru autostrazi", a spus Boc.

Premierul Emil Boc si ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au vizitat, vineri dimineata, santierul autostrazii Arad-Timisoara.

Lucrarile la autostrazile de pe Coridorul IV intre Nadlac si Sibiu vor incepe in aceasta toamna si vor fi finalizate in 2013 si 2016, declara, in 19 iulie, la conferinta "Mediafax Talks About Transport & Logistics", Eusebiu Pistru, secretar de stat in Ministerul Transporturilor.

"In perioada septembrie-octombrie vom incepe lucrarile la majoritatea tronsoanelor dintre Nadlac si Sibiu, iar firmele trebuie sa ne prezinte la sfarsitul lunii proiectele pe care le-au pregatit", spunea Pistru.

Astfel, vor incepe lucrarile la autostrazile Nadlac-Arad (38,9 kilometri), Timisoara-Lugoj (35,6 kilometri), un tronson de 28 de kilometri din autostrada Lugoj - Deva, Deva - Orastie (32,8 kilometri) si Orastie - Sibiu (82 km). Termenul de finalizare este anul 2013, mai putin un tronson de 80 km din autostrada Lugoj-Deva, care va fi pusa in functiune in 2016.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara, tot in iulie, dupa o vizita pe autostrada Timisoara-Arad, ca autostrada Nadlac - Arad va intra in faza de executie la finalul lunii august, insa pe tronsonul Timisoara - Lugoj exista probleme cauzate de "contestatari de profesie".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri