Dacia ar putea aduce pe piata in 2015 un model de clasa mini, Citadine, ce va intra in concurenta cu Volkswagen Up!, Skoda Citigo, Seat Mii.
Autobild.de a publicat o fotografie cu viitorul model Dacia.

Potrivit Renault, echipa care se ocupa de acest proiect va fi condusa de Gerard Detourbet, iar masina nu va fi ultra low-cost asa cum se zvoneste in piata. Citadine nu va avea nimic in comun cu actuala platforma Dacia.

Citadine ar putea avea sub 3,5 metri lungime si un pret de 6.500 euro.

In 2009, marca franceza a semnat un parteneriat cu compania indiana Bajaj pentru dezvoltarea unei masini de 2.500 euro, insa proiectul a picat anul acesta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri