Daimler prezinta noul Mercedes-Benz Antos, prima serie de vehicule specializate pentru distributia marfurilor grele pe distante scurte, produse alimentare, combustibil sau materiale de constructii, cu o greutate bruta intre 18 si 26 de tone.
Noul model va avea premiera oficiala in septembrie, la Salonul International de Autovehicule Comerciale de la Hanovra. Chiar daca exteriorul sau reflecta legatura evidenta cu noul Actros, Antos prezinta multe noutati speciale in materie de design. Cabina continua a noului Mercedes-Benz Antos, de 2,3 metri latime, este disponibila pentru modelul ClassicSpace in variante de lungime mica (S) si medie (M). Varianta medie este, de asemenea, disponibila si pentru cabina CompactSpace, specifica vehiculelor cu unitate de refrigerare independenta.

Pentru prima data, toate sistemele de siguranta Actros sunt disponibile si pentru camioanele din sectorul distributiei pe distante scurte. Modelul vine in standard cu sistemul de franare controlat electronic EBS, cu discuri de frana ventilate, frana de motor cu eficienta ridicata, sistemul ABS de anti-blocare la franare, sistemul de accelerare antiderapant ASR si Stability Control Assist. Ajungand la a treia generatie Active Brake Assist, Mercedes-Benz a creat un pachet de siguranta cu sisteme de asistenta optionale pentru Antos. Noul sistem ABA 3 initiaza acum automat si aplicatia de franare pentru detectarea obstacolelor stationare.

Antos isi face debutul cu o gama foarte variata de motoare diesel Euro VI, ce include trei motoare in linie cu sase cilindri, cu capacitati de 7,7 litri, 10,7 litri si 12,8 litri. Puterea variaza de la 238 CP, pentru aplicatiile mai usoare cum ar fi vehiculul simplu, si pana la 510 CP pentru camioanele de sarcina grea, cu variante camion/remorca si camion/semiremorca, folosite in conditii dificile de drum.

Toate motoarele respecta nivelul emisiilor Euro VI si includ, de asemenea, injectie common rail si sistemul de refolosire a gazelor de esapament. Tratarea gazelor de esapament se face prin intermediul tehnologiei SCR cu injectie AdBlue si printr-un convertor catalitic de oxidare conectat in serie si un filtru de particule.

Cutia de viteze Mercedes PowerShift 3 complet automata, extrem de rapida, disponibila in variante cu opt sau doisprezece trepte, ofera o transmisie constanta a puterii motorului.

Modul Crawler este o caracteristica speciala, ce ofera beneficii semnificative pentru transporturile pe distante mici, care includ destul de des deplasari urbane si manevrare in locuri de descarcare foarte stramte: in treptele de viteza start sau marsarier, soferul poate controla viteza camionului utilizand doar pedala de frana.

Pentru domenii specifice de lucru, Mercedes-Benz introduce pentru prima data modele specializate Antos, in sectorul distributiei de marfuri grele pe distante scurte, si Actros, pentru distante lungi de transport. Sub numele de Loader, Mercedes-Benz a grupat variante cu capacitate de incarcare optimizata, care ating valori record la greutate fara incarcatura si sarcina utila. In plus, Volumer ofera capacitate maxima de incarcare datorita compartimentului interior cu o inaltime de trei metri.

Antos Loader este primul camion cu semiremorca din categoria vehiculelor de 40 de tone, care este sub limita de greutate fara incarcatura de 6 tone.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri