Liviu Bocsaru va fi, incepand cu luna noiembrie, noul director executiv administrativ si financiar al Renault Romania si il va inlocui pe Jean-Paul Franco, alaturandu-se astfel celor sapte executivi romani ai comitetului de conducere al grupului.

In varsta de 40 de ani, noul director administrativ si financiar il va inlocui pe Jean-Paul Franco, cel care a detinut aceasta functie din 2010 si care devine director control de gestiune pentru regiunea Euromed-Africa.

Liviu Bocsaru lucreaza in cadrul grupului din 1996 si preia directia administrativ financiara dupa ce doi ani a condus directia financiara a Renault Commercial Roumanie.

"Deoarece inca traversam o criza financiara mondiala profunda, prioritatea noastra ramane optimizarea free cash flow-ului grupului prin cresterea marjei operationale si reducerea fondului de rulment aferente intregului business din Romania", a declarat intr-un comunicat Liviu Bocsaru.

Bocsaru s-a nascut in anul 1972 la Pitesti si a absolvit Facultatea de Stiinte Economice din Craiova. In 1996 a inceput activitatea la Dacia in cadrul departamentului de achizitii, iar din 1999 devine, pe rand, sef serviciu eficienta economica, sef serviciu audit si misiuni speciale si sef departament control de gestiune inginerii si IT.

Din 2007 preia conducerea activitatii financiare si de gestiune a Renault Mécanique Roumanie, iar din 2009 este sef departament control de gestiune al Uzinei Mecanica si Sasiuri Dacia. Din 2010 se alatura filialei comerciale in functia de director control de gestiune si administrativ financiar.

Grupul Renault are in prezent aproximativ 18.000 de angajati in Romania.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Renault a trecut pe pierderi pentru prima data in ultimul deceniu
Setari Cookie-uri