"Problemele persistente ale PSA si lipsa abilitatii de a gasi solutii rapide si de durata inseamna ca este tot mai probabil sa vanda mai multe active. Consideram ca participatia detinuta la Faurecia ar putea fi urmatorul activ de pe lista de vanzare", a afirmat intr-o nota catre clienti Florent Couvreur, analist la firma CM-CIC Securities.
Un purtator de cuvant al Peugeot a refuzat sa comenteze planurile grupului privind Faurecia.
Peugeot, al doilea mare producator auto din Europa, a obtinut in decembrie un acord de finantare de 11,5 miliarde de euro pentru divizia bancara, parte a unui program mai amplu de consolidare a grupului. Peugeot a informat in luna iulie ca inregistreaza pierderi de 200 de milioane de euro lunar, in contextul pietei auto europene foarte slabe.
Avansul actiunilor Peugeot a fost alimentat si de tranzactiile speculative ale unor investitori.
Declinul pietei europene a afectat grupul mai puternic comparativ cu alte companii auto, din cauza prezentei mai reduse a Peugeot in economiile cu crestere rapida.
In cadrul planului de consolidare a finantelor, Peugeot a vandut pana in prezent active precum divizia de inchirieri auto Citer si o participatie majoritara la divizia de camioane Gefco.
Producatorul de componente auto Faurecia detine in Romania trei fabrici, la Craiova, Pitesti si Talmaciu.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: