Volvo a convenit plata a 5,6 miliarde de yuani (890 milioane dolari) pentru o participatie minoritara la divizia de vehicule comerciale a companiei chineze Dongfeng Motor Group, tranzactie prin care compania suedeza va deveni cel mai mare producator de camioane grele la nivel mondial, potrivit Mediafax.
Compania suedeza Volvo, al doilea mare fabricant de camioane din lume, a anuntat ca va detine o participatie de 45% la compania chineza, care va produce si va vinde camioane sub brand Dongfeng, autobuze si vehicule cu destinatie speciala, transmite Bloomberg.

Asociatia chineza a producatorilor de automobile anticipeaza cresterea vanzarilor de camioane din acest an la 3,3 milioane de unitati, dupa doi ani de scaderi.

"China este cea mai mare piata de camioane la nivel mondial, echivalenta cu piata europeana si cea nord-americana de camiaone grele luate la un loc", a declarat Olof Persson, director general al Volvo.

Dongfeng Motor, al doilea mare producator chinez de vehicule, in functie de vanzari, fabrica in China automobile in colaborare cu Nissan Motor, Honda Motor si PSA Peugeot Citroen.

Grupul Dongfeng anticipeaza ca alianta cu Volvo ii va permite sa se extinda in afara Chinei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri