Contractul cu compania americana Bechtel privind constructia autostrazii Transilvania trebuie reziliat din cauza prostiei celor care au condus in 2005 Ministerul Transporturilor si care, in loc sa aplice un contract foarte bun, au inceput renegocieri si tergiversari, a declarat premierul Ponta.
In 2005, in Guvernul Tariceanu, Ministerul Transporturilor a fost condus de catre Gheorghe Dobre din partea PD, scrie Mediafax.

Intrebat de jurnalisti, dupa ce a participat la conferinta "Cities of Tomorrow": dezvoltarea urbana, incotro?, daca din punctul sau de vedere contractul cu Bechtel trebuie reziliat, premierul a raspuns afirmativ, argumentand ca acest lucru este necesar din cauza "prostiei" celor care au condus in 2005 Ministerul Transporturilor si au decis sa renegocieze contractul in loc sa il aplice.

"In 2005, din cauza prostiei celor care au condus atunci Ministerul Transporturilor - sper ca e vorba doar de prostie si nu de altceva - in loc sa se aplice un contract care era foarte bun, au inceput renegocieri, tergiversari, regandiri, recalculari si uite ca am ajuns dupa aproape zece ani sa nu se mai intample nimic", a spus Ponta.

Contractul cu Bechtel privind constructia autostrazii Transilvania ar urma sa fie reziliat in urmatoarele zile, si nu luni, dupa ce vor mai fi stabilite unele detalii, Corpul de Control al premierului urmand in acelasi timp sa verifice derularea contractului de la data incheierii si pana in prezent.
"Rezilierea contractului este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct in aceasta perioada", a declarat ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova.

La randul sau, premierul Victor Ponta a precizat ca a decis sa trimita Corpul de Control pentru a verifica acest contract.

Controlul a fost confirmat si de ministrul Sova, care a precizat ca inspectorii vor verifica derularea contractului de la inceput si pana in prezent, deoarece opinia publica doreste sa stie cum au fost cheltuite fondurile.

Prim-vicepresedintele PDL Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor, a declarat, luni, ca premierul Victor Ponta isi ascunde neputinta prin controlul cerut la contractul cu Bechtel, ea cerand sefului Guvernului sa il demita pe ministrul Sova si sa faca publice costurile rezilierii contractului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri