Lucrarile la Autostrada Arad-Timisoara - deschisa traficului in decembrie 2011, desi proiectul nu era finalizat, astfel ca se circula cu restrictii de viteza - au fost receptionate vineri, fiind ridicate si restrictiile, iar lucrarile au o garantie de doi ani.
In cadrul unei conferinte de presa care a avut loc la Hotelul Continental din Timisoara, cu ocazia receptiei lucrarilor la Autostrada Arad-Timisoara, au fost prezentate imagini de pe autostrada, in care apareau atat indicatoarele cu restrictiile de viteza impuse de constructori pana la finalizarea ultimelor lucrari, cat si mai multe parapete de avertizare ca in zona inca se lucreaza. Potrivit constructorilor, toate aceste restrictii au fost ridicate acum, scrie Mediafax.

Managerul de proiect, Octavian Brasai, a declarat ca nu mai sunt probleme pe acest tronson, ca toate restrictiile au fost ridicate, putandu-se circula cu 130 de kilometri pe ora, si ca timp de doi ani se vor putea repara eventuale probleme ce vor mai aparea, deoarece atat este si garantia.

"Probabil ca ati vazut probleme, ieri (joi - n.r.), dar intre timp a avut loc receptia la terminarea lucrarii si acum nu mai sunt probleme. In presa s-a mai zis ca e vorba de o receptie intermediara, dar, de fapt, vorbim de receptia finala pe care o facem astazi (vineri - n.r.). Aceasta receptie are doua anexe in care se trec lucrarile care nu sunt finalizate sau care s-a constatat ca nu sunt bine facute. Toate acestea sunt rezolvate in prezent. Urmeaza o perioada de doi ani de garantie, apoi se face ultima receptie si predarea lucrarii catre beneficiar. In acest interval, daca vor aparea lucrari care necesita reparatii se vor face de catre constructor, fara cheltuieli in plus", a explicat Octavian Brasai.

Potrivit lui Brasai, Autostrada Arad-Timisoara are cel mai scazut pret pe kilometru, in comparatie cu alte autostrazi din Romania.

"S-au cheltuit aproximativ 4,3 milioane de euro pe kilometru din Autostrada Arad-Timisoara", a spus Brasai.

Emil Rusoi, reprezentantul CNADNR care a participat la receptia lucrarilor de pe aceasta autostrada, a adaugat ca nu s-au dat penalitati de la CNADNR catre constructorii autostrazii deoarece au fost acordate extensii de timp.

"S-au dat penalitati pentru alte date din contract, nu pentru intarzieri. Sunt sume nesemnificative", a explicat Rusoi.

Seful de santier, Laurentiu Stavrat a spus, la randul sau, ca pe Autostrada Arad-Timisoara au fost construite 11 poduri, s-au facut trei milioane de metri cubi de sapaturi si este o suprafata de asfalt de doua milioane de metri patrati.

Lucrarile la autostrada dintre Arad si Timisoara au inceput in anul 2009, iar termenul de finalizare era de 24 de luni. In decembrie 2011, ea a fost deschisa traficului, fara ca santierul sa fie inchis.

De la deschiderea circulatiei, pe autostrada au avut loc de mai multe ori reparatii, in paralel cu lucrarile prevazute in proiect.

Pe traseul autostrazii sunt prevazute 11 poduri, 14 pasaje, un acces la Centrul de Intretinere si Coordonare si un nod rutier.

Autostrada are o lungime de 32,25 de kilometri si face parte din Coridorul IV Paneuropean. Valoarea lucrarilor la acest tronson este de 482,8 milioane de lei, echivalentul a 135,43 de milioane de euro.

Lucrarile au fost executate de consortiul FCC Construccion si Astaldi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri