Guvernul a decis sa ajunga la un compromis cu Ford si sa compenseze partial penalitatile pe care compania trebuie sa le achite, pentru nerealizarea la Craiova a numarului de masini la care s-a angajat, cu pretinse daune de mediu invocate de acesta, dupa ce investitorul s-a adresat Curtii de Arbitraj.

Formula de compromis este argumentata de Guvern prin efortul bugetar care ar trebui facut pentru angajarea unor avocati si dorinta de a nu "distorsiona" climatul investitional romanesc si imaginea tarii fata de potentialii investitori, scrie Mediafax.

Grupul american a preluat in 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, platind 57 milioane de euro pentru 72,4% din actiuni. Conform contractului de privatizare, investitorul avea obligatia sa realizeze pana la 19 martie 2012 investitii tehnologice si de mediu de 675 milioane euro si un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unitati.

Autoritatile romane arata ca programul investitional a fost realizat, dar, din cauza crizei economice, Ford a solicitat ajustarea numarului de autovehicule pe care urma sa le produca si, proportional, reducerea volumul ajutorului de stat pentru investitii, renuntand la ajutorul de stat pentru pregatirea profesionala aprobat de Comisia Europeana. Chiar si in aceste conditii, insa, investitorul era obligat sa achite o penalitate reprezentand 25% din pretul actiunilor achizitionate, respectiv 14,25 milioane euro.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a transmis in acest sens o notificare privind neindeplinirea acestei clauze, cumparatorul fiind instiintat ca este obligat sa achite aceasta penalitate pana cel tarziu la 22 mai 2013.

La inceputul acestui an, Ford a invocat insa, conform unui document al Guvernului, "pretinse pierderi de mediu" ulterior privatizarii, prin contaminarea panzei freatice, si a actionat Romania in judecata la Curtea de Arbitraj International de pe langa Camera Internationala de Comert de la Paris, cerand despagubiri de 15 milioane euro, apropiata de suma pe care trebuia sa o achite statului ca penalitati.

"In toata perioada scursa de la inceputul anului curent, cumparatorul a purtat discutii cu autoritatile de mediu, pentru a clarifica aspectele ce tin de finalizarea de catre Ford Romania a obligatiilor de mediu, respectiv cu AAAS pentru a se determina daca cheltuielile de mediu efectuate de Ford Romania pot fi incadrate in prevederile contractului referitoare la dreptul la despagubiri al cumparatorului pentru pierderi de mediu. Aceste discutii au vizat eventuala compensare partiala a penalitatilor pentru nerealizarea volumului de productie datorate de cumparator cu sumele cheltuite sau care urmeaza a fi cheltuite de cumparator pentru indeplinirea obligatiilor de mediu, In completarea acestor discutii, Ford a considerat necesara deschiderea procedurii de arbitraj, avand ca obiect obligarea AAAS la plata sumei de 15 milioane euro, reprezentand despagubiri ca urmare a efectuarii lucrarilor de mediu pentru decontaminarea terenului aflat la fabrica de automobile Craiova", se arata in document.

Primul termen al procesului era 30 septembrie, iar Guvernul, invocand faptul ca acesta "poate conduce la distorsionarea climatului investitional romanesc, deteriorarea imaginii pentru potentialii investitori si la consumarea unor resurse financiare importante alocate de la bugetul de stat", a acceptat o formula de compromis, prin compensarea reciproca a creantelor.

In sustinerea acestei decizii, Guvernul arata ca Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului are o situatie economico-financiara dificila, creata de poprirea tuturor conturilor si, "mai nou", a actiunilor detinute la societatile comerciale din portofoliu, cat si a conturilor unor debitori ai institutiei, situatie care va determina solicitarea de la buget a unor sume suplimentare necesare contractarii serviciilor unei case de avocatura care sa reprezinte partea romana in acest litigiu, dar si plata unor taxe/comisioane substantiale, "existand posibilitatea ca, la finalul litigiului, Autoritatea sa fie obligata la plata efectiva a despagubirii, in situatia pierderii procesului".

Guvernul mai arata ca ar trebui asigurate fonduri si pentru ca statul sa deschida la randul sau un proces prin care sa oblige Ford sa achite penalitatea datorata conform contractului si invoca "interesul autoritatilor locale si centrale de sprijinire a dezvoltarii zonei industriale Craiova prin investitii substantiale si de lunga durata" si sustinerea pentru "un mediu concurential pe piata autovehiculelor".

Cu toate aceste argumente, Guvernul a mandatat AAAS sa incheie cu Ford un act aditional la contractul de privatizare, avand ca obiect stabilirea unui mecanism de compensare partiala si decontare a unor creante reciproce intre stat si investitorul american, act aditional prin care statul isi asuma obligatia de rambursare a costurilor de remediere a contaminarii de sub amplasamentul fabricii de la Craiova, invocate de Ford, prin compensarea partiala a creantelor reciproce, pe masura ce acestea devin certe, lichide si exigibile, respectiv prin decontarea de catre AAAS a cheltuielilor viitoare efectuate de Ford, pe masura ce aceste costuri vor fi certificate.

Obligatia de rambursare a costurilor a fost limitata exact la valoarea penalitatii datorate de cumparatori catre AAAS. Odata cu aplicarea mecanismului de compensare, Ford va retrage cererea de arbitraj de la Paris.

Costurile vor fi certificate de doi experti independenti (un expert de mediu si un expert financiar), desemnati prin mandat comun de AAAS si Ford, iar actiunile de remediere a mediului sunt inspectate si confirmate de Ministerul Mediului.

Expertii vor elabora un raport asupra problemelor de mediu, iar Ministerul Mediului va verifica, dar numai din punct de vedere tehnic, concordanta dintre informatiile din raport si situatia in teren, in ceea ce priveste realizarea actiunilor de remediere.

Prin raport se va determina daca aceasta contaminare este istorica si poate fi localizata in timp inaintea privatizarii.

Obligatia de plata a penalitatii datorate de cumparatori se considera indeplinita la data creditarii contului escrow, prin transferul de catre Ford Romania in cont a sumei datorate AAAS, in cuantumul si conditiile care vor fi stabilite in actul aditional, suma care va ramane la dispozitia AAAS timp de zece ani, dar avand destinatia de a acoperi costurile de remediere a mediului suportate de Ford.

In primavara anului trecut, Ford anunta printr-un comunicat ca a semnat cu AVAS (actual AAAS-n.r.) un act aditional la contractul de privatizare a Automobile Craiova, in baza caruia va produce un numar de masini mult mai redus fata de cel asumat si "va plati penalitati".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri