Transportatorii vad recuperarea unui procent din acciza pentru carburanti prin modelul taxei pe valoarea adaugata (TVA), considera Federatia Operatorilor Romani de Transport (FORT).

"In cadrul dezbaterilor ce vor avea loc astazi la Guvern, Federatia Operatorilor Romani de Transport va sustine ca sistemul de returnare a unui procent din acciza pentru carburanti in cazul transportatorilor romani sa se faca intr-un mod simplu, urmarind modelul taxei pe valoarea adaugata. Astfel, in ceea ce priveste facturile pentru alimentarea cu carburanti, precum si bonurile fiscale, acciza trebuie sa fie evidentiata separat, avand si o coloana aferenta procentului ce urmeaza a fi recuperat", se arata in comunicat, scrie Mediafax.

Transportatorii sustin ca prin metoda propusa de ei, atat statul, cat si firmele din domeniu pot avea o evidenta clara a sumelor care fac obiectul returnarii.

"Procentul pe care FORT il sustine este corespondent procentelor utilizate in alte tari ale Uniunii Europene. Un exemplu elocvent in acest sens il reprezinta procentul utilizat in Italia, si anume 210 euro raportat unei cantitati de 1.000 de litri de carburant", se mentioneaza in comunicat.

Prin acest sistem, mai spun reprezentantii FORT, este descurajata utilizarea carburantilor de provenienta indoielnica, asigurandu-se concurenta loiala in piata de transport, iar veniturile la bugetul de stat cresc.

Reprezentantii Guvernului se intalnesc joi la ora 12 cu transportatorii pentru a identifica metoda prin care acestia vor putea beneficia de restituirea unei parti din acciza pe carburanti, asa cum se intampla in alte state, a declarat secretarul de stat in Ministerul de Finante, Dan Manolescu.

"Va fi astazi o discutie la ora 12:00 cu transportatorii pentru a identifica o metoda prin care aceasta restituire sa poata fi efectuata. Pe baza discutiilor de ieri reprezentantii transportatorilor au spus ca exista situatii in alte state unde o parte din acciza se restituie in anumite conditii, iar pe parcursul zilei de astazi vom avea discutii tehnice sa vedem cum se aplica anume in alte state pentru a putea implementa in Romania un mecanism similar. Dar nu s-a ajuns inca la o decizie vizavi de cuantumul acestei sume sau de modalitate", a afirmat Manolescu, prezent la o conferinta pe teme fiscale.

El a aratat ca discutia a aparut miercuri, asa cum a anuntat premierul Victor Ponta, iar metoda identificata de transportatori va fi dicutata la intalnirea de joi. Primul ministru a declarat in sedinta de Guvern ca acciza la carburanti va fi aplicata din luna aprilie, iar Guvernul va introduce si un set de masuri fiscale care sa permita transportatorilor corecti, neimplicati in acte de evaziune fiscala, sa recupereze o parte importanta din suma aferenta acestei accize.

"O avem in buget, o aplicam, am discutat impreuna cu Petrescu si Sova (ministrul Finantelor si cel al Transporturilor - n.r.) cu reprezentantii Uniunii Nationale a Transportatorilor, pentru ca, intr-adevar, trebuie sa gasim masuri fiscale care, pe de-o parte, sa pastreze competitivitatea, iar, pe de alta parte, sa combata concurenta neloiala si evaziunea fiscala", a spus Ponta.

El a precizat astfel ca Guvernul va adopta un set de masuri prin care "transporatorii corecti, cu facturi" sa poata recupera o parte importanta din acciza care urmeaza sa fie introdusa la carburanti din luna aprilie.

Manolescu a mentionat ca, deocamdata, nu s-a luat in calcul nicio valoare privind restituirea unei parti din accize. "In urma discutiei de ieri s-a gasit aceasta varianta, pentru a nu se afecta competitivitatea sectorului de transport din Romania, sa se aplice si in cazul Romaniei o prevedere care exista in directiva europeana privind accizele ca, in cazul anumitor categorii de vehicule, sa se poata acorda o cota redusa de acciza. Ca acest lucru se va intampla printr-o restituire sau printr-o reducere direct inainte de achizitie, vom vedea astazi cum s-a aplicat in alte state si cum vom putea aplica si in Romania", a spus secretarul de stat.

El a aratat ca reprezentantii Guvernului le-au solicitat transportatorilor sa vina la discutie cu exemple concrete cum se aplica in alte state si cu mecanisme de restituire aplicabile in Romania. Potrivit calculelor anuntate anterior, acciza pe carburanti va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri