Liderul Mondial General Motors Corp. (GM) si grupul Renault-Nissan au avut ieri prima runda de negocieri privind o alianta intre cei trei producatori de automobile. Insa contextul in care are loc intalnirea nu este unul favorabil, dupa ce vanzarile din Europa ale celor trei producatori au inregistat scaderi considerabile in luna iunie
Directorul executiv al GM, Rick Wagoner, si omologul sau de la Renaul-Nissan, Carlos Ghosn, se intalnesc azi la Detroit, SUA, pentru a discuta posibilitatea unei aliante intre cele trei companii. Negocierile nu ar trebui sa dureze foarte mult, avand in vedere ca Ghosn a declarat saptamana aceasta ca nu doreste ca procesul (n..red. de negociere) sa fie unul indelungat.

Intalnirea dintre cei doi CEO are loc in contextul in care cele trei companii au inregistrat o scadere a vanzarilor in Europa, terenul de baza al celor de la Renault. Aceste rezultate sunt in concordanta cu scaderea generala a pietei, in luna iunie fiind comercializate 1,55 milioane de automobile, cu 4,1% mai putin comparativ cu perioada similara din 2005. Vanzarile in prima jumatate a anului pe plan mondial au inregistra insa o crestere de 1,3 procente pana la 8,32 de milioane de unitati, potrivit datelor Asociatiei Producatorilor de Automobile din Europa, citate de Bloomberg.

Vanzarile producatorului francez Renault SA au scazut cu 13 procente in luna iunie pana la 146.345 de unitati, in timp ce GM a inregistra vanzari in Europa mai mici cu 8,3%, pana la 158.867 unitati. Si vanzarile producatoruluijaponez au inregistrat o scadere drastica, acestea fiind cu 17% mai mici comparativ cu perioada similara din 2005. Nissan a vandut in luna iulie 32.050 unitati in Europa, rezultatele companiei asiatice pe primele sase luni fiind de asemenea mai mici cu 15% comparativ cu 2005.

Amentintarea asiatico-italiana

Rezultatele celor trei producatori care negociaza acum o alianta nu ar fi atat de ingrijoratoare avand in vedere scaderea generala a pietei pe plan mondial. Insa amenintarea asiatica este prezenta si pe batranul continent, Toyota inregistrand o crestere in iunie. De asemenea, producatorul italian Fiat a inregistrat luna trecuta o majorare a vanzarilor in Europa, cresterea celor doi producatori fiind practic echivalenta cu scaderea inregistrata de Nissan.

Toyota Motor Corp. a vandut in Europa in luna iunie 87.556 unitati, cu 8,3% mai mult comparativ cu perioada similara din 2005 si aproape triplu decat vanzarile conationalului Nissan. De asemenea, constructorul italian Fiat a inregistrat o crestere a vanzarilor de 10 procente, comercializand 106.998 unitati.

Rezultatele foarte bune ale celor doi contracandidati europeni pentru posibilia alianta GM-Renault-Nissan se bazeaza pe modelele compacte ale Toyota si Fiat (Yaris respectiv Grande Punto) si pe cresterea cotatiei barilului de petrol, modele Renault, Nissan si GM omoloage consumand mai mult.

Ghosn nu doreste sa conduca GM

In contextul scaderii cotelor de piata ale celor trei producatori, analistii se intreaba cat de viabila ar fi o alianta intre GM, Renault si Nissan, mai ales dupa ce ultimele doua companii au trecut printr-un amplu proces de restructurare si reducere a costurilor, reusind sa revina pe profit.

Cu toate acestea, Carlos Ghosn a declarat ca propunerea de alianta este interesanta, mai ales datorita castigurilor care vor reveni Renault-Nissan. El a mentionat ca doreste o cota parte din GM pentru cei doi producatori pe care ii conduce, nu doar un parteneriat. Va fi ceva mare sau vom spune stop acestei idei. Nu as fi fost de acord cu aceasta idee daca nu as fi crezut ca ne asteapta un premiu mare in spatele acestei aliante, a declarat Carlos Ghosn, CEO Renault-Nissan.

Ghosn nu isi doreste insa conducerea celor trei companii. In opinia sa, cele trei companii ar trebui sa isi conserve identitatile individuale fara ca Renault-Nissan, al patrulea jucator pepiata, sa preia controlul asupra constructorului american. Ghosn a mai adaugat ca obtinerea succesului ar trebui sa fie aproape garantata daca proiectul de alianta va fi conceput si pus in practica in acelasi spirit in care Nissan a fost readus pe linia de plutire. Singurul semn de intrebare este daca o alianta cu GM ar accelera, ar intari sau ar diminua posibilitatile de reusita ale planurilor de afaceri pentru Renault si Nissan, a conchis Ghosn.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri