Producatorul german de componente ZF Friedrichshafen, prezent si in Romania cu cinci unitati de productie, va cumpara compania rivala americana TRW Automotive in schimbul a 11,74 miliarde de dolari, relateaza ABC News.

Incluzand datoriile TRW, valoarea totala a acordului va ajunge la 13,5 miliarde de dolari. In urma tranzactiei, ZF Friedrichshafen va deveni cel de-al doilea mare producator de piese auto la nivel mondial, cu vanzari consolidate estimate la aproximativ 41 de miliarde de dolari pe an. Spre comparatie, cea mai mare companie de componente auto, Robert Bosch, a raportat anul trecut vanzari de 59 de miliarde de dolari, scrie Mediafax.

ZF Friedrichshafen a anuntat ca va plati 105,6 dolari pentru o actiune TRW, cu 2% peste pretul de inchidere de vineri si cu 16% peste pretul la care au fost tranzactionate titlurile TRW pe 9 iulie, cand producatorul german a anuntat ca analizeaza preluarea companiei americane.

Intr-un comunicat separat, ZF Friedrichshafen a declarat ca intentioneza sa vanda companiei Bosch participatia detinuta la ZF Lenksysteme, o companie mixta ce produce sisteme de ghidaj. ZF Lenksysteme este detinuta in proportii egale de cele doua companii germane. ZF Friedrichshafen detine 122 de unitati de productie in 26 de tari.

La randul sau, TRW Automotive opereaza peste 200 de unitati de productie in 25 de tari. Compania americana este prezenta in Romania din anul 2004, cand a inceput activitatea la Timisoara, initial cu imbracarea in piele a volanelor auto. Operatiunile TRW in Romania au fost ulterior extinse in sectorul productiei de componente auto, inclusiv airbaguri. Investitia initiala de la Timisoara a fost de 16 milioane de dolari. Grupul mai detine facilitati de productie la Baia Mare, Oravita (Caras-Severin), Lupeni (Hunedoara) si Marghita (Bihor), avand peste 3.000 de angajati in Romania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri