Tarifele de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunare, intre Fetesti si Cernavoda, vor fi incasate, de vineri, printr-un sistem informatic similar celui care se utilizeaza pentru rovinieta, solutia vizand fluidizarea traficului, a anuntat Ministerul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a semnat marti un ordin privind stabilirea tarifului de trecere inregistrat prin intermediul sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare si control al rovinietei (SIEGMCR), potrivit Mediafax.

Astfel, trecerea prin statia de taxare se va efectua pe trei benzi pe sens, din care benzile 2 si 3 vor fi cu trecere libera, fara bariere, iar banda 1 (de la marginea din dreapta) va fi in continuare cu bariera, si numai pentru plata cash. Tariful poate fi achitat inaintea trecerii sau, cel tarziu, pana la ora 24 a zilei urmatoare trecerii. Tarifele pot fi achitate la distribuitorii autorizati de CNADNR: prin sms la numarul 7577 (Orange, Telekom, Vodafone, DigiMobil), respectiv in statii de distribuire a carburantilor auto (OMV, Petrom, Rompetrol si Mol).

Pentru achitarea tarifului de trecere la statiile de carburanti se recomanda prezentarea certificatului de inmatriculare al vehiculului.
"Plata prim sms se poate efectua numai pentru o singura trecere si se taxeaza in conformitate cu termenii si conditiile operatorilor de telefonie mobila. Trecerea vehiculelor pentru care exista abonamente preplatite eliberate sub forma de tichete pana la intrarea in vigoare a tarifelor electronice de trecere se va efectua numai pe banda 1. Controlul se va efectua prin intermediul camerelor video care inregistreaza numarul de inmatriculare si care va fi verificat in sistemul electronic al platilor", se arata intr-un comunicat al MT.

Tarifele sunt cuprinse intre 13 si 91 lei, iar amenzile de la 130 la 910 lei. Premierul Victor Ponta i-a cerut recent ministrului Transporturilor sa introduca un sistem eficient de taxare pe autostrada Bucuresti-Constanta, dar care "sa nu fie mai inteligent decat noi", acesta asigurandu-l ca sistemul va fi functional la 30 aprilie, iar masinile nu vor astepta mult la bariera din Cernavoda.

Sursa foto: Trafic/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri