Lotul II al Autostrazii Nadlac-Arad, dar si noul punct de control de la granita vor fi inaugurate in 11 iulie, cand se va face jonctiunea cu autostrada din Ungaria, la eveniment fiind asteptati premierul Victor Ponta si omologul sau din Ungaria, Orban Viktor.

Purtatorul de cuvant al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Bogdan Cotarlici, a declarat ca autoritatile romane si ungare au stabilit ca in data de 11 iulie sa fie deschisa la granita autostrada pan-europeana, scrie Mediafax.

Conform sursei citate, a fost amenajat noul punct de control de la frontiera, iar in aceeasi zi va fi deschis circulatiei lotul II al Autostrazii Nadlac-Arad, cuprins intre Pecica si Arad, dar si segmentul de autostrada din Ungaria, cuprins intre frontiera si Mako. Reprezentantii consortiului care au realizat lucrarile la autostrada spun ca sunt pregatiti pentru deschiderea circulatiei.

Potrivit PSD Arad, la inaugurarea autostrazii sunt asteptati premierul Victor Ponta, dar si premierul Ungariei, Orban Viktor. Lotul II din Autostrada Nadlac-Arad are o lungime de 16 kilometri, insa sase kilometri au fost deschisi circulatiei in luna decembrie 2014, odata cu primul lot, pentru a exista legatura intre DN 7 si soseaua de mare viteza. Astfel, CNADNR va deschide traficului cei zece kilometri ramasi, cuprinsi intre DN 7 Pecica si Arad.

Constructia Autostrazii Nadlac-Arad a fost impartita in doua loturi, pe o distanta totala de aproape 39 de kilometri. Primul a fost adjudecat initial de asocierea romano-portugheza Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.

Lucrarile de constructie pentru cele doua tronsoane au fost deschise in octombrie 2011, termenul de executie fiind de un an si jumatate.
CNADNR a reziliat, la finele anului 2012, contractul pentru construirea primului tronson al autostrazii, motivul principal fiind intarzierea lucrarilor, si a atribuit, in decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.

CNADNR a reziliat in vara anului trecut si contractul de proiectare si executie a lotului al doilea, dupa falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicand la vremea respectiva ca stadiul de executie a lucrarii era de 84,75%. Lotul al doilea al autostrazii Nadlac-Arad, in lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germana Astaldi - Max Boegl.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri