Peste 10.000 de tichete au fost rezervate pana in prezent in cadrul programului Rabla din acest an, atat de persoanele fizice, cat si de cele juridice, printre beneficiari numarandu-se Senatul Romaniei, Transelectrica si Serviciul de Informatii Externe (SIE).

Administratia Fondului pentru Mediu (AFM), care gestioneaza programul, anunta de asemenea inchiderea unei noi etape de evaluare a dosarelor depuse de persoanele juridice si institutiile publice pentru Rabla 2015. Pana in prezent au fost analizate 415 dosare, depuse de firme si institutii, dintre care 205 au fost acceptate, pentru 589 de autovehicule, si 210 dosare au fost respinse, scrie Mediafax.

Pe lista beneficiarilor persoane juridice se regasesc, printre altii, Senatul Romaniei (cu 61 de tichete rezervate), Transelectrica (29), SIE (25), Apele Romane - Administratia Bazinala Somes - Tisa (17). Lista firmelor, institutiilor publice si reprezentantii profesiilor liberale care au fost acceptati in program este publicata pe site-ul AFM la sectiunea aferenta programului.

Pana in prezent, la registratura AFM au fost depuse peste 900 de dosare de catre persoanele juridice. Firmele, institutiile si reprezentantii profesiilor liberale interesati sa participe la programul Rabla pot depune dosarele de finantare la sediul AFM pana pe 30 septembrie 2015. Anul acesta, in cadrul programului Rabla, au fost emise 25.000 de tichete (20.000 pentru persoane fizice si 5.000 pentru persoane juridice), prin care, in schimbul casarii unei masini mai vechi de 8 ani se obtine o reducere de 6.500 de lei la cumpararea uneia noi.

Persoanele juridice trebuie sa depuna un dosar la AFM pentru a beneficia de program, in timp ce personele fizice se inscriu direct la dealer-ul auto dorit, iar tichetele sunt alocate electronic, in sistemul informatic gestionat de AFM. De asemenea, sunt disponibile trei variante de eco-bonus pentru achizitia unui autoturism cat mai nepoluant. Astfel, valoarea eco-bonusurilor este urmatoarea: 750 de lei la achizitionarea unui autovehicul nou al carui motor genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 g/km, in regim de functionare mixt, potrivit mentiunilor inscrise in certificatul de conformitate al autovehiculului nou; 1.500 de lei la achizitionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid conventionale) si 2.500 de lei la achizitionarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in). In continuare, se mentine posibilitatea cumularii a maxim doua eco-bonusuri, cu mentiunea ca aceasta se poate realiza numai intre un eco-bonus de 750 de lei si unul din celelalte doua categorii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri