MHS Truck & Bus, importator general si distribuitor al vehiculelor comerciale MAN in Romania, a lansat brandul MAN Finance in parteneriat cu Porsche Finance Group Romania pentru a oferi cumparatorilor de camioane optiuni noi.

Prin MAN Finance cumparatorii de camioane MAN vor fi consiliati in ceea ce priveste achizitia, cat si finantarea si asigurarea camioanelor. "Proiectul MAN Finance este o premiera, intrucat completeaza portofoliul Porsche Finance Group Romania prin intrarea pe segmentul de finantare si asigurare a vehiculelor grele, ca urmare a parteneriatului cu reprezentantul marcii MAN in Romania”, a declarat David Gedlika, CEO al Porsche Finance Group Romania.

MAN Finance este un parteneriat care se adreseaza tuturor clientilor existenti sau potentiali de camioane MAN si vizeaza atat clientii de flota, cat si zona de clienti din sectorul IMM. "Lansarea noului parteneriat MAN Finance, in Romania, le ofera clientilor posibilitatea de a obtine de la aceeasi sursa toate serviciile conexe achizitiei", a declarat Miloš Vujanovi, CEO al MHS Truck & Bus Group.

MAN Finance va incorpora resurse bilaterale: compania MHS Truck & Bus va fi responsabila de procesul de vanzare a vehiculelor, inclusiv de promovarea solutiilor de finantare si asigurare MAN Finance, iar Porsche Finance Group Romania va oferi suport pentru vanzari si back-office in tot ceea ce implica finantarea si asigurarea.

In primele trei trimestre din 2015 inmatricularile de vehicule comerciale de peste 16 t au atins pentru prima data in Romania un numar de peste 4.900 (din care 109 autospeciale), in crestere cu 40% fata de aceeasi perioada a anului precedent.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri