Autostrada Pitesti-Sibiu nu trebuie construita pentru ca asa doreste constructorul de automobile Dacia, ci datorita importantei sale strategice, a declarat, presedintele Asociatiei Constructorilor de Automobile din Romania (ACAROM), Constantin Stroe.

"Infrastructura este o batjocura, este o bascalie nationala. Daca pana acum catva timp imi exprimam neincrederea ca vestita autostrada Pitesti-Sibiu, care nu este a Daciei, este a Romaniei, va fi finalizata in 2020, astazi nu mai cred nici ca va fi finalizata in 2025. Este inadmisibil ce se intampla, ca o tara sa fie tratata cu atata indiferenta, in conditiile in care 85% din finantare este asigurata prin fonduri ale Uniunii Europene. Eu as face o licitatie, as alege un prestator care sa faca si studiul de fezabilitate, dar si proiectarea", a spus Stroe , conform Mediafax.

Constantin Stroe a afirmat ca in ciuda banilor disponibili de la Uniunea Europeana pentru autostrada Pitesti - Sibiu, reprezentantii CNADNR nu au facut nici macar masuratorile necesare pentru construirea acesteia.

"Nu au facut masuratori, nu au facut un calcul sa vada ce fonduri uriase pierde Romania ca urmare a lipsei acestei autostrazi. Am stat de vorba cu cei de la CNADNR. Eu as desfiinta-o pur si simplu. Pentru Romania este foarte important sa existe un departament in raspunderea directa a primului ministru si condus de profesionisti", a completat Stroe.

Constantin Stroe, care este si membru in Consiliul Director al APIA, este de parere ca Programul Prima Masina ar ajuta la reinnoirea parcului auto din Romania.

"Nu ne bazam atat de mult pe piata interna, trebuie sa fim realisti. Importurile de masini second hand vor continua, determinate de puterea de cumparare slaba a romanilor, dar si de o lipsa de cultura. Programul Prima Masina s-a nascut ca o mare speranta si a murit inainte de a i se face o proba. Speram sa fie reanimat, pentru ca ar fi un adaos la Programul Rabla", a adaugat Stroe.

La inceputul lunii decembrie, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, declara ca lucrarile la autostrada Pitesti - Sibiu ar putea incepe in ianuarie 2017, in conditiile in care licitatiile ar putea avea loc in vara acestui an.

Sursa foto: Mediafax Foto

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Dan Costescu: Ordonanta de Urgenta de "spargere" a CNADNR este gata