Foarte multe companii, inclusiv cele din Romania, au nevoie de cel putin un autovehicul pentru a-si desfasura activitatea.

Exista, insa, si companii care au nevoie de un adevarat parc auto, iar managerii au de ales intre trei modalitati pentru a procura autovehiculele de care companiile pe care le conduc au nevoie: cumpararea lor efectiva, leasingul financiar si leasingul operational.

Fiecare dintre cele trei variante are cateva avantaje, insa una dintre ele pare sa castige din ce in ce mai mult teren in Romania.

Leasingul operational este tot mai cautat


Leasingul operational castiga din ce in ce mai mult teren in Occident, dar si in Romania. Prin leasingul operational, parcul auto este externalizat total sau partial, printr-un contract de inchiriere sau de management de flote, pentru o perioada cuprinsa intre 12 si 57 de luni. Singura responsabilitate a clientului este cea de a achita o rata lunara fixa, care se dovedeste a fi mult mai profitabila decat in situatia in care compania si-ar cumpara propriile autovehicule sau ar prefera leasingul financiar.

Practic, leasingul operational reprezinta o modalitate foarte eficienta de optimizare a costurilor companiilor, cu atat mai mult cu cat in Romania exista si varianta unui astfel de leasing operational fara avans.

Motivele sunt foarte clare: leasingul operational include toate costurile intr-o rata lunara fixa: asigurarea Casco si RCA, taxele si impozitele pe vehicule, mentenanta si anvelopele, reparatiile si inspectiile service, precum si dobanzile si taxele administrative.

In plus, riscurile aferente detinerii unei masini (modificarea valorii taxelor, a dobanzilor sau a asigurarilor pe perioada contractului) revin firmei de leasing operational fara a impacta rata clientului, iar cheltuielile generate de un leasing operational sunt complet deductibile.


Leasingul financiar


Leasingul financiar reprezinta o alta solutie la care pot apela companiile care au nevoie de autovehicule pentru a-si desfasura activitatea.

Leasingul financiar presupune, practic, achizitionarea autovehiculului in rate si este ales in special de companiile care doresc sa ramana posesoare ale autovehiculelor dupa plata ratelor.

Avantajul unei astfel de forme de leasing este legat de lipsa unei mari presiuni financiare asupra companiei atunci cand aceasta intra, practic, in posesia autovehiculelor si le poate folosi efectiv.

Cu toate acestea, leasingul financiar are si cateva dezavantaje. Unul dintre acestea tine de faptul ca suma pentru care autovehiculul a fost achizitionat in rate ramane constanta pe parcursul perioadei de leasing, desi valoarea autovehiculului respectiv scade considerabil, de la an la an, conform about.com. Practic, ratele finale ale unei masini care a costat 15.000 de euro vor fi la fel de mari ca la inceput, desi valoarea de piata a masinii poate ajunge si la 4-5.000 de euro.

In plus, compania este responsabila in intregime de mentenanta si managementul flotei auto de care dispune, precum si de gestionarea si achitarea costurilor aferente unui autovehicul. Asta inseamna si ca, in cazul unor defectiuni sau a unor accidente, tot compania este cea care trebuie sa remedieze situatia.

Cumpararea autovehiculelor cu „banii jos”

Unii manageri si detinatori ai unor companii prefera achizitionarea autovehiculelor cu „banii jos”.

Principalul lor argument este legat de faptul ca, dupa ce autovehiculul a fost platit, el ramane in proprietatea companiei, la fel ca in cazul leasingului financiar, conform businessinsider.com.

Cu toate acestea, achizitionarea autovehiculului prin plata integrala are marele dezavantaj de a apasa foarte mult balanta contabila si calculele financiare. Foarte putine companii isi permit, cu adevarat, achizitionarea autovehiculelor prin plata integrala, deoarece limiteaza capacitatea de finantare a firmei. Majoritatea covarsitoare a acestor companii prefera, insa, leasingul financiar sau operational si aleg sa reinvesteasca o parte din profit pentru punerea in aplicare a unor strategii de marketing si de branding menite sa ofere afacerii o noua dimensiune.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri