Inmatricularile de autoturisme noi Dacia in Franta au crescut in aprilie cu 0,6%, la 11.339 unitati, conferind marcii o cota de 6,6%, avansul fiind cu mult sub cel de 6,5% al pietei, scrie News.ro.

In primele patru luni, inregistrarile de autoturisme Dacia au urcat cu 11,7%, la 39.942 unitati, iar cota de piata a atins 5,72%, cresterea fiind sub ritmul de 7,7% consemnat la nivelul pietei, potrivit datelor publicate luni de asociatia constructorilor auto francezi CCFA. Dacia a inregistrat cu aceste evolutii scaderi usoare ale cotei de piata atat in aprilie cat si in primele patru luni, fata de aceleasi perioade ale anului trecut.

La nivelul pietei franceze, inmatricularile au atins 181.830 de autoturisme in aprilie si 698.212 de unitati in primele patru luni. Prin evolutiile sale din primele patru luni, Dacia se afla in top 10 dupa vanzari in Franta cu un singur model, Sandero, care s-a plasat pe locul 7, cu vanzari de 20.032 de autoturisme, care i-au conferit o cota de piata de 2,9%.

Duster ocupa locul 11, cu 13.561 de masini, reprezentand o cota de piata de 1,9%. In top 100 se mai aflau la sfarsitul lunii aprilie Dacia Lodgy, pe 70, si Dacia Dokker, pe 84.

Cele mai bine vandute trei modele pe piata franceza au fost in primele patru luni Renault Clio IV (cota de piata de 5,4%), Peugeot 208 (cota de 5,2%) si Peugeot 308 II (cota de 4%). In 2015, vanzarile de autoturisme Dacia noi au coborat cu 5% in Franta, la 97.441 unitati. Evolutia negativa a vanzarilor Dacia pe o piata in crestere a dus la scaderea cotei de piata a marcii de la 5,71% in 2014 la 5,08% anul trecut.

Citeste si:
Producția de autoturisme în România în iulie-august 2021
Producția de autoturisme în...

La nivel mondial, vanzarile Dacia au crescut cu 7,7% in 2015, la un nivel record de 550.920 de autoturisme si vehicule comerciale usoare, de la 511.379 in urma cu un an, potrivit datelor publicate, in ianuarie, de grupul francez Renault. Dacia a inregistrat o crestere de 7,8% a vanzarilor de autoturisme, de la 474.623 de unitati in 2014 la 511.510 unitati.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri