Traficul rutier va fi restrictionat duminica, in zona Pietei Arcului de Triumf, pentru pregatirea paradei militare de Ziua Nationala a Romaniei, dar si joi, 1 Decembrie, pentru defilarea oficiala, scrie News.ro.

Duminica, intre orele 04.00 si 16.00, vor fi blocate axul central si banda intai de circulatie pe soseaua Kiseleff, intre Piata Presei Libere si Piata Arcul de Triumf. De asemenea, vehiculele militare vor ocupa banda intai de circulatie pe Soseaua Bucuresti-Ploiesti, sensul de mers Piata Presei Libere catre Fantana Miorita, precum si banda a patra de circulatie pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, sensul de mers Fantana Miorita catre Piata Presei Libere, anunta Brigada Rutiera a Capitalei.

In plus, de la ora 07.00 e inchisa total circulatia pe soseaua Kiseleff intre Piata Presei Libere si Piata Victoriei, precum si circulatia pe strazile adiacente, pe bulevardul Al. Constantinescu, bulevardul Maresal Averescu , bulevardul Constantin Prezan si pe strada Ion Mincu.

In ziua de 1 Decembrie, intre orele 04:00 si 16:00, va fi inchisa circulatia pe axul central al soselei Kiseleff si banda intai de circulatie, intre Piata Presei Libere si Piata Arcul de Triumf si banda intai pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, sensul de mers Piata Presei Libere catre Fantana Miorita, precum si banda a patra pe soseaua Bucuresti-Ploiesti, sensul de mers Fantana Miorita catre Piata Presei Libere.

In acelasi interval orar, va fi inchisa total circulatia, gradual, pe soseaua Kiseleff intre Piata Arcul de Triumf si Piata Victoriei, precum si pe strazile adiacente, pe bulevardul Al. Constantinescu, intre bulevardul Marasti si Arcul de Triumf, bulevardul Maresal Averescu intre bulevardul Marasti si Arcul de Triumf, bulevardul Constantin Prezan intre Piata Arcul de Triumf si Piata Charles de Gaulle si pe strada Ion Mincu intre bulevardul Aviatorilor si bulevardul Ion Mihalache.

Traficul rutier va fi restrictionat temporar, in ambele zile, si pe Bulevardul Poligrafiei, Bulevardul Marasti si strada Clucerului, pe durata deplasarii tehnicii. Va fi restrictionata circulatia si in pasajul de la Piata Presei Libere, pe sensul de deplasare catre Piata Arcul de Triumf, traficul rutier fiind dirijat prin breteaua care accede in Piata Montreal.

In zilele de sambata, 26 noiembrie si miercuri, 30 noiembrie, dupa ora 22:00, va fi interzisa stationarea masinilor pe Aleea Pescarus, intre Intrarea Pescarus si Restaurant Pescarus si in alveolele de pe soseaua Kiseleff, in zona Monumentului Infanteriei.

Miercuri, incepand cu ora 10.00, in Piata Arcul de Triumf, pentru amplasarea tribunelor, va fi restrictionat traficul rutier pe banda intai pe strada Al. Constantinescu catre Manastirea Casin si pe soseaua Kiseleff, banda intai, pe sensul de mers Piata Presei - Piata Arcul de Triumf, precum si pe banda intai, in Piata Arcul de Triumf, sensul Piata Presei Libere.

Joi, in ziua paradei, intre orele 06.00 si 16.00, va fi restrictionat traficul rutier pe banda intai de circulatie pe bulevardul Aviatorilor, dinspre bulevardul Beijing catre strada Arhitect Ion Mincu si la necesitate, pe banda intai pe sensul de mers dinspre strada Arhitect Ion Mincu catre bulevardul Beijing.

„Solicitam conducatorilor auto sa evite deplasarea in zona de desfasurare a evenimentului, sa circule cu maxima atentie, sa foloseasca rutele ocolitoare, sa nu parcheze autovehiculele in apropierea zonelor restrictionate pentru circulatie si sa opteze, in perioada mentionata, pentru transportul public de suprafata sau metrou. De asemenea, solicitam respectarea semnalelor agentilor de politie rutiera aflati in trafic pentru devierea acestuia. Pietonilor le recomandam sa circule cu atentie si sa traverseze strada numai prin locurile special amenajate”, transmit reprezentanti ai politiei.

Sursa foto: Anton Ivanov/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri