Cele mai bine vandute modele Ford anul trecut in Romania au fost Focus cu un numar de 2.630 unitati, urmat de Fiesta si Transit, cu 1.888 de unitati, respectiv 1.698 de unitati.

Anul trecut, au fost inmatriculate in Romania 9.518 unitati Ford (+25%), dintre care 6.763 autoturisme si 2.755 vehicule comerciale. Cota de piata a depasit 8%.

Aproximativ 70% din vanzarile Ford in 2016 au vizat flotele, unde Ford a vandut atat vehicule comerciale, cat si autoturisme, in timp ce aproape 30% din vanzari s-au adresat persoanelor fizice care au cumparat in principal autoturisme.

Cele mai bine vandute modele Ford din Romania in 2016 au fost Focus, Fiesta, Kuga pe partea de autoturisme si Transit, Custom si Connect pe partea de vehicule comerciale

Ford a inregistrat o crestere de 42% a volumului de inmatriculari de vehicule comerciale in 2016, comparativ cu 2015, devenind lider pe piata de vehicule comerciale (LCV si MCV)

Piata auto second-hand este...
Citeste si: Piata auto second-hand, la cote maxime dupa 5 luni

Prin reteaua nationala de dealeri din Romania, Ford este prezent in 37 de locatii in toata tara, dintre care 4 FordStore, inaugurate in 2015 si 2016.

2017 este un an important pentru Ford in Romania, atat prin lansarea noului model Ford Fiesta, dar si prin inceperea productiei noului EcoSport la fabrica din Craiova, moment planificat pentru toamna acestui an.

De la preluarea uzinei de la Craiova in 2008 si pana in prezent, Ford a investit in Romania peste1 miliard de euro pentru a sustine operatiunile sale de productie. Ford produce in acest moment la Craiova monovolumul de mici dimensiuni B-MAX si motorul Ford de 1.0 l EcoBoost- singurul motor din lume care a primit distinctia de “Motorul International al Anului” pentru trei ani consecutiv.

Ford limiteaza vanzarile lui...
Citeste si: Ford limiteaza vanzarile lui Edge in 7 tari europene, inclusiv Romania


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Auto »



Citeste si
Volkswagen si Ford, la un pas de colaborare pentru masini electrice