LeasePlan Romania, liderul pietei locale de leasing operational, a deschis, in Pipera, LeasePlan Outlet Center prin care intra pe segmentul business-to-consumer prin comercializarea autovehiculelor rulate provenite din contractele de leasing operational.

Compania a vandut deja 12 masini in primele doua saptamani de la inaugurare, ceea ce inseamna ca in prezent vanzarile sunt in medie de o masina pe zi. Investitia LeasePlan in Outlet a fost de 50.0000 euro in reamenajarea spatiului inchiriat.

LeasePlan si-a propus vanzari de peste 500 de masini anul acesta prin Outlet Center. Autoturismele au toate sub 100.000 de km si o garantie de 1 an, precum la orice dealer de masini rulate.

Cea mai ieftina masina la Outlet costa 6.000 de euro cu TVA, un Ford Fiesta, iar cea mai scumpa 43.000 euro fara TVA, un BMW X5. Masinile second-hand nu vor fi vandute si in leasing operational, doar cash sau in leasing financiar. Circa 75% dintre cumparatori sunt persoane fizice.

“Ne diferentiem in comertul cu autovehicule rulate prin transparenta,chiar daca, uneori, acest fapt presupune sublinierea unor mici imperfectiuni estetice ale autovehiculului. Prin istoricul tuturor interventiilor in service si al kilometrajului real, clientii au o imagine corecta asupra a ceea ce cumpara”, a declarat Bogdan Apahidean, director general al LeasePlan Romania.

LeasePlan Romania a lansat FlexiPlan

La finalul anului 2016 a fost lansat si produsul FlexiPlan, o solutie de mobilitate eficienta pentru clienti cu afaceri sezoniere sau proiecte delimitate in timp, intre o luna si 12 luni de inchiriere. Pentru acest proiect, compania are 53 de autoturisme. Tarifele ajung la 13 euro pe zi pentru o masina de clasa mica (390 de euro plus TVA pe luna).

“In unele cazuri ne loveam de reticenta clientilor de a semna un contract pe termen lung, termen care nu se plia pe nevoile lor de mobilitate pe o perioada limitata. Fie ca au un proiect pe perioada verii, o crestere sezoniera a business-ului sau angajati noi, in perioada de proba, clientii se pot concentra pe afacerea de baza, fara a se mai gandi, de exemplu, la ce vor face cu autovehiculele dupa incheierea proiectului / sezonului”, a declarat Bogdan Apahidean.

Un client FlexiPlan beneficiaza de toate serviciile asociate mobilitatii (intretinere, reparatii, asigurari, impozite si taxe, asistenta rutiera 24/7), iar interventiile asupra autovehiculului sunt gestionate de LeasePlan prin preluarea si returnarea masinii si oferirea uneia la schimb pe durata imobilizarii. La finalul anului 2016, flota FlexiPlan numara 47 de autovehicule iar gradul de ocupare, cel mai important indicator, era de peste 97%.

Anul trecut, LeasePlan Romania a inregistrat o cifra de afaceri de 42,2 milioane de euro, in timp ce flota in administrare s-a majorat la peste 11.300 de autovehicule, ducand valoarea portofoliului la 100 milioane de euro. Peste 80% din flota totala se afla in regim “full service”, restul reprezentand servicii de administrare flota.

Perspective 2017

“Ne-am planificat sa continuam cresterea si sa depasim 12.000 de autovehicule in administrare la finalul anului”, a declarat Bogdan Apahidean, director general LeasePlan Romania.

LeasePlan Romania este liderul pietei de leasing operational, cu un parc gestionat de peste 11.000 de autovehicule in administrare. Compania are in prezent 65 de angajati si este activa pe piata romaneasca din 2007, oferind corporatiilor si firmelor mici si mijlocii prezente in Romania solutii complete si adaptate nevoilor lor de mobilitate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri