Romania se afla pe locul 3 in topul tarilor cu cel mai mic cost lunar pentru masini in leasing operational, de 392 euro pentru masinile pe benzina si de 407 euro pentru autoturismele diesel, reiese dintr-o analiza a LeasePlan in 24 de tari prin Indicele LeasePlan CarCost 2016.

Indicele LeasePlan CarCost dezvaluie existenta in Europa a unor costuri extrem de variate de utilizare a autovehiculelor, in principal datorita amortizarii, precum si nivelului taxelor si impozitelor.

Norvegia este tara in care detinerea unui autovehicul pe benzina este cea mai scumpa – 708 euro pe luna, in timp ce in Ungaria este cea mai ieftina - 364 euro pe luna. Detinatorii de autovehicule pe motorina din Olanda platesc cel mai mult pe luna - 695 euro – in timp ce in Ungaria, acelasi cost ajunge la doar 369 euro pe luna.

Costul mediu de detinere al unui autovehicul poate varia cu pana la 344 euro pe luna de la cea mai scumpa la cea mai ieftina tara europeana incluse in analiza LeasePlan.

Costul cu amortizarea (37%) reprezinta cea mai importanta cheltuiala legata de detinerea unui autovehicul in Europa, urmat de taxa de drum si TVA (20%).

Indicele LeasePlan CarCost ofera o analiza detaliata a elementelor de cost pentru clasa de autovehicule mici si mijlocii, de exemplu Renault Clio, Opel Corsa, Volkswagen Golf si Ford Focus. Indicele compara cele mai importante elemente de cost precum pretul de achizitie, costurile cu amortizarea, reparatii si intretinere, asigurare, taxe si impozite, combustibil, inclusiv costul cu anvelopele de iarna, in cazurile in care acestea sunt obligatorii prin lege. Analiza se refera la costurile din primii trei ani de utilizare a autovehiculelor si presupune un kilometraj anual de 20.000 de kilometri.

In Europa, costul mediu de detinere si utilizare a unui autovehicul din gama mica si mijlocie poate diferi cu pana la 344 de euro pe luna, in functie de tara.

Topul celor mai scumpe tari pentru autovehiculele pe benzina

  1. Norvegia (708 euro)
  2. Italia (678 euro)
  3. Danemarca (673 euro)

Topul celor mai scumpe tari pentru autovehiculele pe motorina

  1. Olanda (695 euro)
  2. Finlanda (684 euro)
  3. Norvegia (681 euro)

De remarcat faptul ca in tarile analizate din Estul Europei – Ungaria, Cehia si Romania – costul de detinere si utilizare a autovehiculelor pe benzina si motorina este mult mai mic, pornind de la doar 369 de euro pe luna.

Costurile cu amortizarea reprezinta cea mai importanta componenta a costului total de detinere a unui autovehicul. In Europa, costul mediu cu amortizarea pentru autovehiculele din clasa mica si mijlocie reprezinta 37% din costul total de detinere. In Ungaria, nivelul scazut al costului de detinere se datoreaza in primul rand pretului mic de achizitie, care inseamna si un cost redus cu amortizarea. Taxele de drum si TVA-ul reprezinta 20% din costul total, iar combustibilul 16% din costul total lunar. Concluzia este ca detinatorii de autovehicule au o influenta redusa asupra costului total lunar.

In 6 din cele 24 de tari analizate, detinatorii vor plati mai mult pentru detinerea si utilizarea autovehiculelor pe motorina decat pentru cele pe benzina. Desi pretul la pompa al motorinei este mai scazut, o serie de alti factori precum nivelul taxelor si impozitelor, asigurarea si costurile de intretinere explica costul total mai ridicat al autovehiculelor pe motorina in anumite tari.

Analiza LeasePlan arata ca exista o corelatie directa stransa intre costul total de detinere si taxele de drum/taxele pe valoare adaugata pentru ambele tipuri de autovehicule, in tarile cu cele mai mari costuri (Italia, Tarile nordice, Olanda), cat si in tarile cu cele mai mici costuri (Ungaria, Cehia, Romania). Nivelul ridicat al acestor costuri in primul grup de tari se explica prin importanta acordata impactului asupra mediului1, care se traduce prin reglementari mai stricte de mediu si taxe mai mari. De exemplu, in Olanda, TVA-ul si taxa de drum reprezinta pana la 31% din costul total de detinere si utilizare a unui autovehicul pe motorina. In cazul autovehiculelor pe benzina, Norvegia este pe primul loc din punct de vedere al taxelor, care pot ajunge la pana la 29% din costul total de detinere si utilizare.

In Romania, nivelul mediu al taxelor (taxa de drum si TVA) si impozitelor platite pentru autovehicule (pe benzina si motorina) este mai scazut decat nivelul inregistrat in toate cele 24 de tari analizate.

In timp ce in Norvegia nivelul taxelor si impozitelor - ce tine cont de clasa autovehiculelor, puterea motorului si nivelul de emisii de CO2 - poate ajunge la peste 100% din pretul initial de achizitie al unui autovehicul, in Romania, nivelul taxelor si impozitelor pe proprietate, inmatriculare si utilizare reprezinta doar 6% din acelasi pret.

Revenind la TVA, in Romania, TVA-ul are impact doar atunci cand autovehiculul nu este folosit in totalitate ca autovehicul „de lucru”; in acest caz, TVA-ul nu este complet deductibil (ci doar 50%). Avand in vedere ca in flota administrata de LeasePlan Romania sunt, in medie, 20% din autovehicule de tip „beneficiu”, procentul reprezentat de taxe si impozite (inclusiv restul de 50% din TVA care este nedeductibil) poate ajunge la 8% din costul total de detinere.

Structura costului de utilizare si detinere (TCO)

In Romania, principalele componente ale costului total de utilizare sunt similare, ca structura, cu cele din tarile analizate: amortizarea (35%) si combustibilul (17%), in timp ce costurile cu reparatiile (inclusiv intretinerea si anvelopele) si cele cu asigurarile reprezinta fiecare 11% din costul total de detinere.

Indicele LeasePlan CarCost 2016 realizeaza o comparatie intre costurile totale de detinere si utilizare a autovehiculelor in 24 de tari: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Slovacia, Spania, Suedia, Turcia si Ungaria.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri