Motorul pe benzina Ford 1.0 EcoBoost este numit Motorul International al Anului la categoria “Cel mai bun motor sub un litru” pentru a saselea an consecutiv.

Ford va oferi de la inceputul anului 2018 pe motorul 1.0 EcoBoost tehnologia inovatoare de dezactivare a cilindrilor pentru a reduce si mai mult emisiile de CO2 si consumul.

“Motorul nostru 1.0 EcoBoost a fost o aparitie revolutionara si a stabilit etalonul intre motoarele compacte si eficiente prin sofisticata tehnologie de turboalimentare EcoBoost, prin injectia directa si prin tehnologiile de sincronizare variabila”, spune Joe Bakaj, vicepresedinte al biroului de Dezvoltare Produs in cadrul Ford Europa.

Oferit in versiuni de 100 CP, 125 CP si 140 CP, motorul 1.0 EcoBoost anima in acest moment una din fiecare cinci masini noi vandute de Ford in Europa, procentul fiind si mai bun in cazul lui Fiesta: doua din cinci masini. Mai mult, Ford ofera motoarele EcoBoost pe benzina in versiuni de cilindree de pana la 3.5 litri, oferind resurse de putere si eficienta sub capota modelelor Ford din toata lumea, de la noua generatie Ford Fiesta la utilitarele din familia Transit, la pick-up-uri si la modele din gama Ford Performance, implicit pe Focus RS si pe supercar-ul Ford GT.

In acest an, la categoria “Motoare sub un litru” au participat 35 de motoare, cu noua mai multe decat in anul de debut al propulsorului EcoBoost de un litru.

Motorul 1.0 EcoBoost va primi de la inceputul lui 2018 tehnologia de dezactivare a cilindrilor, care va reduce costurile de rulare pentru clienti prin oprirea unuia dintre cei trei cilindri atunci cand nu e nevoie de capacitatea completa a motorului, asa cum se intampla in cazul vitezelor de croaziera.

Exemplu al nivelului inalt de inginerie care-i ofera marcii Ford posibilitatea de a pune la dispozitia clientilor posibilitatea de a alege intre motoare eficiente pe benzina, diesel sau electrificate, noua tehnologie poate sa dezactiveze si sa reactiveze unul dintre cilindri in 14 milisecunde, de 20 de ori mai rapid decat timpul de care are nevoie ochiul sa clipeasca, fara a face compromisuri la nivel de performanta sau rafinament.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri