Sistemul de tractiune integrala M xDrive debuteaza in premiera pe sedanul BMW M5 si poate fi ajustat dupa cum se doreste intrucat are cinci configuratii diferite.

Tractiunea superioara a tractiunii integrale contribuie la obtinerea unor timpi de acceleratie record pentru segment: de la 0 la 100 km/h in doar 3,4 secunde si de la 0 la 200 km/h in 11,1 secunde.

Sistemul functioneaza cu o caseta centrala de transfer cu ambreiaj multidisc si distribuie complet variabil cuplul intre puntea fata si cea spate, dupa cum este necesar. Un alt element al tractiunii superioare a automobilului in toate conditiile de drum si meteorologice este diferentialul M activ pe puntea spate, care functioneaza tot complet variabil si are efect de blocare intre 0 si 100%.

Conducatorul auto are cinci configuratii diferite la alegere in functie de combinatiile modurilor DSC (DSC on, MDM, DSC off) si M xDrive (4WD, 4WD Sport, 2WD). In setarea de baza cu DSC (Dynamic Stability Control) activat si 4WD, sistemul permite o patinare usoara a rotilor spate la accelerarea din viraje - si, prin urmare, asigura un control sportiv noului BMW M5. In modul M Dynamic (MDM, 4WD Sport), M xDrive permite derapaje usoare, controlate. Cele trei moduri M xDrive cu oprirea DSC au fost concepute pentru a raspunde si cerintelor pilotilor pe circuit. Se pot alege una dintre cele trei configuratii pana la si inclusiv tractiune spate pura (2WD).

Puterea mare a noului BMW M5 este asigurata de un motor V8 biturbo de 4,4 litri, cu tehnologie M TwinPower Turbo. Inginerii M au realizat modificari semnificative asupra propulsorului actualului model. De exemplu, turbocompresoarele nou dezvoltate, racirea indirecta si foarte eficienta a aerului de incarcare si presiunea crescuta de injectie a combustibilului contribuie la cresterea puterii si, mai presus de toate, a cuplului. Motorul dezvolta 441 kW/600 CP intre 5.600 si 6.700 rpm, in timp ce un cuplu impresionant de 750 Nm se afla la dispozitia conducatorului inca de la 1.800 rpm, pana la 5.600 rpm. O pompa de ulei complet variabila, cu program de control, asigura alimentarea cu ulei atunci cand noul BMW M5 are nevoie, chiar si pe circuit. Performantele impresionante ale automobilului vorbesc de la sine: de la 0 la 100 km/h in doar 3,4 secunde, de la 0 la 200 km/h in 11,1 secunde. Pe de alta parte, viteza maxima este limitata electronic la 250 km/h, dar pachetul optional M Driver poate duce nivelul maxim la 305 km/h.

Noul BMW M5 transfera toata aceasta putere printr-o transmisie speciala - M Steptronic cu opt trepte, cu Drivelogic. In modul D, acesta ofera tot confortul si comoditatea schimbarilor de viteze complet automate, dar poate trece si la schimbari manuale secventiale. Conducatorul poate face acest lucru fie cu ajutorul schimbatorului compact de pe consola centrala, fie prin intermediul clapetelor de pe volan. Drivelogic permite conducatorului sa adapteze caracteristicile transmisiei in functie de preferintele personale. Pentru utilizarea pe circuit, transmisia M Steptronic cu opt trepte ofera timpi de schimbare foarte rapizi, astfel ca noul BMW M5 beneficiaza de agilitate exceptionala.

Suspensia noului BMW M5 este, de asemenea, conceputa pentru a oferi atat tractiune maxima pentru utilizarea cotidiana, cat si performante dinamice superioare pe circuit. Asemenea motorului, transmisiei si sistemului M xDrive, acesta a fost reglata de specialisti si piloti de curse in diferite locatii, inclusiv pe faimosul Nordschleife, Nurburgring. Elementele sofisticate de rigidizare din structurile fata si spate asigura ca structura caroseriei este extrem de rigida si, prin urmare, automobilul ofera raspuns instantaneu, in special atunci cand conducatorul il impinge la limita pe sosea sau pe circuit.

De asemenea, conducatorul poate alege intre modurile Comfort, Sport si Sport Plus pentru sistemul Variable Damper Control (VDC) - care are reglaj specific M - si directia M Servotronic. Iar caracteristicile motorului pot fi si ele configurate in functie de preferintele conducatorului prin modurile Efficient, Sport si Sport Plus. Cele doua butoane M1 si M2 de pe volanul M imbracat in piele pot fi utilizate pentru a stoca doua reglaje care combina preferintele conducatorului in ceea ce priveste setarile motorului, transmisiei, suspensiei si modurilor M xDrive, ale modului DSC si ale Head-Up-Display. Conducatorul poate activa setarea preferata apasand butonul corespunzator.

Un plus de exclusivitate este asigurat de la lansare cu un model editie speciala "First Edition", limitata la un numar de 400 de exemple la nivel mondial si disponibila inca de la inceperea vanzarilor in toamna anului 2017. Livrarile BMW M5 First Edition vor incepe in primavara anului 2018, iar productia va continua pana cel tarziu in iunie 2018.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri