Porsche isi extinde gama de masini hibride, adaugand un nou model puternic liniei Panamera Sport Turismo: noul Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo.

Noul varf de gama Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo va combina un motor V8 de 4 litri cu un motor electric, generand o putere de 500 kW/680 CP (consum mixt de combustibil 3,0 l/100 km, consum mixt de energie 17,6 kWh/100 km; emisii de CO2 69 g/km). Imediat ce motorul Panamera Turbo depaseste turatia de ralanti, acesta ofera un cuplu de 850 Nm. Acest lucru inseamna ca vehiculul accelereaza de la zero la 100 km/h in 3,4 secunde si atinge o viteza maxima de 310 km/h. Consumul mediu, conform standardului New European Driving Cycle (NEDC), este de 3,0 l/100 km.

Cel mai puternic Sport Turismo are o autonomie de pana la 49 de kilometri, folosind doar energie electrica si producand, prin urmare, zero emisii. Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo este unic in segmentul sau nu doar datorita echilibrului intre performanta si eficienta; designul sau, ce include un hayon de mari dimensiuni, un portbagaj cu un prag coborat, un compartiment pentru bagaje mai voluminos si o configuratie de 4 + 1 locuri, face ca noul model al gamei sa fie extrem de practic pentru utilizarea de zi cu zi. Porsche combina designul unic si spiritul practic cu performante de top si eficienta maxima.

La fel ca in cazul Panamera – varful de gama pe segmentul limuzinelor sport –, Porsche demonstreaza acum si cu Sport Turismo potentialul imens de performanta al tehnologiei hibride. Strategia de boost folosita in productia de serie a Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo cu tractiune integrala a fost preluata de la modelul super sport Porsche 918 Spyder. Chiar si la 1.400 rpm, motorul V8 biturbo (404 kW/550 CP) si motorul electric (100 kW/136 CP) ating cuplul maxim al sistemului – 850 Nm. Ambreiajul pentru deconectarea motorului, integrat in modulul hibrid, este actionat electromecanic prin intermediul unui actuator electric (Electric Clutch Actuator). Rezultatul este timpul scurt de raspuns si un nivel ridicat de confort. Cutia cu dublu ambreiaj in opt viteze Porsche Doppelkupplung (PDK) transmite puterea catre sistemul de tractiune integrala adaptiva Porsche Traction Management (PTM).

Modul de condus E-performance ii permite noului Sport Turismo sa sprinteze de la 0 la 100 km/h in 3,4 secunde. In plus, dureaza doar 8,5 secunde pentru a ajunge la viteza de 200 km/h. Viteza maxima este de 310 km/h. In ciuda acestui nivel de performanta, modelul hibrid plug-in este, de asemenea, extrem de eficient: consumul de carburant masurat de NEDC a fost de 3,0 l/100 km si un consum de putere de 17,6 kWh/100 km. Turbo S E-Hybrid Sport Turismo are o autonomie de pana la 49 de kilometri si atinge o viteza maxima de 140 km/h atunci cand este utilizat exclusiv motorul electric, cu zero emisii. Bateria litiu-ion are o capacitate de 14,1 kWh, iar durata de incarcare poate varia de la 2,4 pana la 6 ore, in functie de acumulator si de tipul de alimentare.

Turbo S E-Hybrid Sport Turismo incorporeaza toate inovatiile celei de-a doua generatii Panamera. Acestea includ instrumentarul de bord digital Porsche Advanced Cockpit, sistemele de asistenta inovatoare, precum Porsche InnoDrive cu cruise control adaptabil si sistem de directie pe puntea spate, disponibil optional. O alta inovatie este eleronul variabil, unic in segment, a carui inclinatie este setata la unul dintre cele trei unghiuri diferite, in functie de situatia din trafic si de setarile vehiculului. De asemenea, acesta genereaza o deportanta suplimentara de pana la 50 kg pe puntea spate. Pana la o viteza de 170 km/h, elementul de ghidare aerodinamic – o componenta centrala a sistemului Porsche Active Aerodynamics (PAA) – ramane in pozitie retrasa, la un unghi de -7 grade, care urmareste linia acoperisului si se inclina spre spate. Peste viteza de 170 km/h, eleronul se muta automat in pozitia de performanta, intr-un unghi de +1 grad, sporind, astfel, stabilitatea pe sosea si dinamica laterala. Atunci cand sunt activate modurile de condus Sport si Sport Plus, eleronul acoperisului se deplaseaza automat in pozitia de performanta la viteze de peste 90 km/h. PAA ofera, de asemenea, asistenta activa prin adaptarea unghiului de inclinare a eleronului la +26 de grade, atunci cand plafonul panoramic este deschis, la o viteza de 90 km/h sau mai mare, pentru a compensa turbulentele create.

Varful de gama ofera toate avantajele noii game Sport Turismo ce deriva din designul avangardist. Linia plafonului modelului Sport Turismo, care este mai ridicata in comparatie cu limuzina sport, permite intrarea si iesirea mai facile in partea din spate a automobilului si asigura spatiu suplimentar pe inaltime. Utilizarea portbagajului beneficiaza de deschiderea larga a hayonului cu actionare electrica in echiparea standard si de o limita de incarcare pe inaltime de 628 mm.

Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo este, de asemenea, echipat cu trei scaune spate. Cele doua scaune laterale au forma unor scaune individuale – in conformitate cu standardele de performante sportive si confort maxim pentru pasageri – rezultand, astfel, o configuratie de 2 + 1 locuri in spate. Doua scaune cu reglare electrica pentru bacheta din spate sunt, de asemenea, disponibile optional. Cu portbagajul masurat pana la marginea superioara a scaunelor din spate, Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo ofera o capacitate de stocare de 425 litri. Spatarele celor trei scaune din spate pot fi rabatate impreuna sau separat, 40:20:40, si deblocate electric din compartimentul pentru bagaje. Cand toate scaunele sunt rabatate, volumul de stocare creste pana la 1.295 litri.

In Romania, Porsche Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo este disponibil spre comanda cu preturi incepand de la 163.957 EUR, fara TVA. Pachetul standard este extins: de exemplu, acesta include sistemul electronic de stabilizare Porsche Dynamic Chassis Control (PDCC Sport), cu diferentialul spate blocabil Porsche Torque Vectoring Plus (PTV Plus), sistemul de franare de inalta performanta Porsche Ceramic Composite Brake (PCCB), jante din aliaj de 21 de inci cu un design turbo 911, Power Steering Plus, pachetul Sport Chrono si aer conditionat auxiliar ca dotari standard. La fel ca in cazul tuturor modelelor Panamera Sport Turismo care livreaza peste 324 kW (440 CP), noul varf de gama ofera, de asemenea, o suspensie pneumatica adaptiva, cu trei perne de aer, ce include Porsche Active Suspension Management (PASM).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri