Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare si taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie, in cazul existentei unei hotarari judecatoresti, in termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018, iar timbrul de mediu se restituie in termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018, a decis Guvernul, care a reglementat si doua noi situatii in actiunea de restituire a acestor sume: lipsa dovezii platii sau lipsa certificatului de inmatriculare si a cartii de identitate a vehicului.

Guvernul a adoptat o Ordonanta de Urgenta prin care a completat O.U.G nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentand taxa speciala, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si timbrul de mediu pentru autovehicule, scrie News.ro.

Executivul a introdus doua noi situatii care pot aparea in cazul solicitarilor de restituire, respectiv aceea in care solicitantul nu mai detine documentul doveditor al platii si cea in care nu a inmatriculat autovehiculul pentru care a achitat taxa si prin urmare nu poate atasa cererii certificatul de inmatriculare.

"Noile prevederi vin in sprijinul persoanelor indreptatite sa li se restituie sumele achitate catre Fondul pentru mediu, dar care se afla in imposibilitatea de a anexa dovada platii acestora, in copie sau original. In cazul in care contribuabilul nu anexeaza documentul doveditor al platii, ANAF va verifica existenta acestui document in baza de date", precizeaza Executivul.

De asemenea, va fi reglementata si corectata situatia in care o persoana a platit taxa, dar nu a inmatriculat autovehiculul respectiv, drept pentru care nu poate atasa la cererea de rambursare a taxei copii ale cartii autovehiculului si certificatului de inmatriculare.

"In acest caz, cererea de restituire va fi insotita de documentul de plata, in original, care confirma plata taxei neutilizate, document care are inscrisa mentiunea ”taxa neutilizata” si care este semnat si stampilat de catre persoana desemnata din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule", mentioneaza Guverul.

Prin Ordonanta de Urgenta adoptata joi, se coreleaza unele prevederi in instituirea termenului de 120 de zile pentru restituirea sumelor stabilite de instante prin hotarari judecatoresti.

"Mai exact, sumele stabilite prin hotararile judecatoresti se restituie astfel: taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule si taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se restituie in termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018; timbrul de mediu se restituie de organele emitente ale acestora in termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018".

Sursa foto: Kzenon/ shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri