Aproximativ 35.000 de transportatori de persoane vor protesta, miercuri, in Bucuresti si in marile orase din tara, impotriva pirateriei si evaziunii fiscale, avertizand ca vor veni in Capitala pe 20 decembrie, daca nimic nu se va schimba in urma protestului, potrivit unui comunicat al Confederatiei Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR), remis, luni.

Astfel, intre orele 9:00 - 20:00, pana la 5.000 de transportatori vor protesta in fata Guvernului, iar alti peste 30.000 in toate marile orase din tara, precum Timisoara, Arad, Iasi, Brasov, Bacau, Craiova sau Constanta, conform Agerpres.ro.

"Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autoritatile statului tolereaza pirateria, astfel incat Romania sa piarda inca 4,7% din PIB, numarul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizati. In curand, Romania va pierde si procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autorizati, din cauza concurentei neloiale si a pirateriei tolerate de autoritati in ultimii sapte ani, pentru ca cei care respecta legea vor da faliment. Nu intelegem cum pregateste Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu platesc taxele si impozitele, din moment ce in Romania vorbim deja despre fenomenul numit 'uberizare' - fenomen tolerat si sustinut de Guvern prin lipsa oricaror actiuni care l-ar putea opri", se arata in comunicat.

Reprezentantii COTAR sustin ca acest fenomen nu se refera exclusiv la firma Uber, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund in spatele unor platforme digitale.

"Desi pretinde ca vrea sa opreasca evaziunea si frauda fiscala, acelasi Guvern nu e capabil sa dea o OUG care sa elimine sintagama 'in mod repetat' din legea 38/2003? Guvernul nu e in stare sa elimine concurenta neloiala din transporturile rutiere, nu e in stare sa elimine fraudarea bugetului national de catre politicienii care au facut-o posibila si care o sustin, acei oameni politici care vor de fapt haos in transportul de persoane, pentru ca prin interpusi sau prin membrii propriilor familii sa faca ce vor in aceasta tara - de exemplu, fostul presedinte ANAF si familia lui", se mai arata in comunicat.

In Romania sunt peste 110.000 de transportatori, insemnand cei care fac transport in regim de taxi si inchiriere, precum si cei care au investit in transporturile de persoane care au curse regulate.

"Domnule prim-ministru, nu cerem bani, nu cerem facilitati fiscale, cerem o simpla reglementare. A devenit deja penibila situatia in care ne puneti, prin tacerea domniei voastre! Daca nici in urma protestului care se va desfasura miercuri, 13 decembrie, nu se va schimba nimic in atitudinea Guvernului fata de piraterie, evaziunea fiscala, frauda si concurenta neloiala din transporturi, pe 20 decembrie 2017, din toata tara se vor deplasa coloane de masini catre Bucuresti, pentru un miting in fata Guvernului, in vederea respectarii legislatiei in vigoare", se mai arata in comunicat.

Sursa foto: By All About Space / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri