Michael Schmidt, omul de afaceri care a adus brandul BMW pe piata din Romania in 1994, fondatorul Automobile Bavaria, spune ca in viitor nu vom mai vedea showroom-urile impunatoare din prezent, iar dealerii vor fi doar agenti care vor livra masinile comandate de clienti si le vor servisa.

Se pare ca se va merge mult pe spatii mici in centrele oraselor cu "masini virtuale". Acest viitor este destul de aproape, BMW Romania a prezentat in ianuarie la Bucuresti noul model X2 cu ajutorul tehnologiei, printr-o aplicatie de realitate augmentata dezvoltata impreuna cu Microsoft, care imbina realitatea fizica si continutul digital intr-o prezentare disponibila pe Microsoft HoloLens.

Cu ajutorul unor ochelari computerizati, am vazut modelul BMW X2 in birourile BMW Romania, la dimensiuni mai mici decat in realitate, ca o holograma, si l-am putut configura la exterior cu diferite jante sau culori. De asemenea, de jur imprejurul meu am putut vedea pe patru display-uri diferite prezentari video.

Pe langa ochelarii de realitate augmentata, am putut configura la interior cateva modele BMW cu diferite optionale sau culori folosind o tableta si un monitor - Virtual Product Presentation. Este posibila o perspectiva completa 360 de grade la exterior si interior in mai multe scenarii – pe timp de zi sau noapte, cu usi, portbagaj sau trapa deschise sau cotiera si torpedoul deschise si bancheta spate rabatata.

"Showroom-uri de genul asta nu o sa mai vedeti in viitor. Sunt bani aruncati aici (n.r. showroom-ul Automobile Bavaria Baneasa). Va fi accent pe service, iar dealerul va fi un agent care va livra masina. Nu o sa mai fie si din partea producatorului un accent sa bage bani in chestii care costa mult. Producatorul va avea flag store-uri in Paris, Londra, New York, unde pe cinci etaje poti sa pui mana pe fiecare model, dar in rest o sa fie spatii mici", a declarat pentru wall-street.ro Michael Schmidt, presedintele Automobile Bavaria Group, cea mai mare retea de dealeri BMW din Europa Centrala si de Est.

Service factory, urmatorul pas in industria auto. In Germania, nu si in Romania

Timpul este important, germanii, spre exemplu, nu vor sa stea mult cu masina in service, prefera sa plateasca mai mult, dar sa aiba masina gata mai repede.

"Am un proiect anul acesta, in Germania, sa fac un service factory - o fabrica de servisare. Intra masina printr-un capat, pe banda, iese pe celalalt, cu trei schimburi. Am un potential de crestere in Munchen. Fluxul este mai bine gandit, va fi precum intr-o fabrica. Totul va fi mai rapid. In Romania, nu este piata pentru asa ceva. Clientul cauta sa isi repare masina cat mai ieftin", a adaugat Michael Schmidt.

Astfel de service-uri rapide, bine organizate, exista deja pe piata din Germania. Grupul Vokswagen detine un centru.

In 10 ani, 40% din vanzarile din Romania ar putea fi de masini electrice

Managerul mai spune ca incepand de anul viitor vom vedea modele care in prezent sunt diesel sau pe benzina si cu motorizari 100% electrice. Nu vor fi masini concepute pentru a fi electrice, ci propulsia electrica va deveni o alta motorizare in gama.

"In 10 ani poate ca si in Romania se vor vinde in proportie de 40% masini electrice. Anul viitor vom avea modelul BMW X3 electric cu autonomie de 500 km, deci apar modele care vor stimula piata de masini electrice", a precizat Michael Schmidt.

Romanii au comandat anul trecut aproape 2.800 de masini care au si motor electric. Peste 500 de masini au fost plug-in (BEV, EREV, PHEV), in crestere cu 200% fata de 2016, iar 2.300 unitati au fost hibride, in crestere cu 126%. Dintre acestea, 188 de unitati au fost masini 100% electrice.

BMW i3 este cel mai de succes automobil electric de pe piata autohtona (118 unitati), 1 din 3 automobile electrificate apartine BMW Group.

Automobile Bavaria Group a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de peste 136 milioane euro si o crestere cu peste 15% a volumului vanzarilor de automobile fata de anul precedent, reprezentand aproximativ 3.000 de unitati livrate (masini noi si rulate).

La nivel de holding, toate companiile din grupul Automobile Bavaria, MHS Truck & Bus si Schmidt Gruppe Deutschland, au avut o evolutie pozitiva in 2017, cifra de afaceri ajungand la volumul de peste 350 millioane euro.

Automobile Bavaria Group detine 12 locatii BMW pentru automobile noi si rulate in Romania si singurul service Rolls- Royce din regiune. Cel mai mare grup de dealeri BMW din Europa Centrala si de Est asigura locuri de munca pentru 509 de angajati si are o cifra anuala de afaceri de 136 milioane euro.

MHS Truck & Bus Group Romania este distribuitorul general MAN in Romania. Detine opt centre proprii de competenta pentru vehicule comerciale MAN. Este cel mai mare si mai performant distribuitor MAN din Europa Centrala si de Sud-Est. Asigura locuri de munca pentru 355 de angajati si are o cifra anuala de afaceri de 90 milioane euro.

Schmidt Gruppe Deutschland detine cinci dealershipuri BMW si un dealership Rolls-Royce la Munchen. Grupul asigura locuri de munca pentru 240 de angajati si are o cifra anuala de afaceri de 125 milioane euro.

In Romania, in cei 24 de ani de activitate, Automobile Bavaria Group a livrat peste 40.000 de vehicule, si a inregistrat peste 1.000.000 de vizite in atelierele de service autorizate BMW, MINI si Rolls-Royce.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri