Inspectia in vederea receptiei pe lotul 4 al autostrazii Sebes-Turda ar putea fi facuta abia in martie, pentru ca acolo nu s-au terminat lucrarile, insa, chiar daca acest tronson va fi receptionat, nu se va putea deschide circulatia in zona pana cand nu va fi finalizat si lotul 3, pentru ca lotul 4 are descarcarea prin lotul 3, a declarat, joi, pentru Agerpres, purtatorul de cuvant al Companiei Nationale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Serbanescu.

"Inspectia in vederea receptiei pe lotul 4 Sebes-Turda ar putea fi facuta abia in martie, pentru ca acolo nu s-au terminat lucrarile. Mai au de lucrat la taluze, la santuri, la garduri si la alte elemente de siguranta pe care trebuie sa le monteze, care sunt elemente supuse receptiei. Insusi consultantul, in discutiile cu noi, a recomandat sa nu facem pe 15 februarie (inspectia - n. r.), pentru ca nu sunt gata lucrarile si, ca atare, noi estimam ca in luna martie se va putea constitui comisia de inspectie in vederea receptiei. Discutam in continuare cu antreprenorul si cu consultantul, pentru a vedea care este evolutia si sa stabilim cand se va face aceasta comisie in vederea receptiei. Nu stiu de unde a aparut termenul de 15 februarie pentru receptia lotului 4 deoarece niciodata receptiile nu se fac pana cand nu se termina lucrarile si, ca atare, pentru aceasta data nu era programata nicio receptie. Nu a existat niciodata un anunt oficial al CNAIR privind receptia pe 15 februarie a lotului respectiv", a explicat Serbanescu.

Antreprenorul lotului 3 pe care s-au descoperit neconformitati este Tirrrena Scavi, companie care are 90 de zile la dispozitie (de la inspectia pe lot, in ianuarie - n. r.) sa le corecteze, a precizat purtatorul de cuvant al companiei de drumuri. Potrivit acestuia, termenul pana la care Tirrena Scavi ar trebui sa remedieze neconformitatile pe lotul 3 este luna aprilie.

"Noi am fost in ianuarie in inspectie, deci 90 de zile inseamna aprilie, la care se adauga perioada in care vremea nu a permis sa se intre in amplasament si sa se faca lucrari. Practic, circulatia in zona depinde de modul in care Tirrena Scavi intelege sa corecteze neconformitatile constatate cu ocazia receptiei. Daca nu le corecteaza si daca nu putem face receptia (pe lotul 3 - n. r.) blocam, practic, doua loturi pe care s-ar putea circula. Lungimea celor doua loturi este de circa 27 de kilometri", a precizat acesta.

Procesul de receptie in cazul lotului 3 al autostrazii Sebes - Turda a fost suspendat din cauza existentei unor neconformitati constatate de catre comisia de specialitate, iar autoritatile au stabilit impreuna cu antreprenorul un termen de remediere a problemelor de 90 de zile, a anuntat CNAIR.

Pe lotul 3 ar urma sa fie inaugurati initial 8,5 kilometri, iar dupa ce va fi dat in folosinta si lotul 4 vor fi aproximativ 27 de kilometri pe care se va putea circula continuu.

Lotul 3 tranziteaza judetul Alba, avand o lungime de 12,45 km - de la intrarea in Aiud pana la nodul de la Decea, km 41+250 - km 53+700.

Lotul 4 al Autostrazii Sebes - Turda - km 53+700 - 70+000, sector km 53+700 - 53+900, km 60+550 - 60+700 - are o lungime de 16,3 kilometri. Traseul se dezvolta pe raza judetului Alba, in stanga DN1, pe teritoriul administrativ al comunei Miraslau si pe cel al comunei Unirea, la vest de raul Mures si la sud de paraul Ciugud. Constructorul este Asocierea Porr Construct SRL, Porr Bau GmbH, iar costul tronsonului ajunge la 470,005 milioane de lei, fara TVA.

Autostrada Sebes - Turda ar fi trebuit sa fie finalizata in 2016, potrivit planurilor initiale. Proiectul "Constructia autostrazii Sebes-Turda" presupune executia a 70 de kilometri de autostrada, asigurand o legatura directa si rapida intre Autostrada A1, Sibiu - Sebes - Orastie - Deva - Timisoara - Arad - Nadlac, parte din Coridorul IV Pan-European, si Autostrada A3, Brasov - Fagaras - Targu Mures - Turda - Cluj Napoca - Oradea - Bors, numita si Autostrada Transilvania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri