Opel a prezentat la Bucuresti noul Combo Life, autovehicul de familie care a ajuns la a cincea generatie. Vanzarile vor incepe in vara, iar primele unitati vor sosi la dealeri in toamna.

Noul model are una sau doua usi glisante si poate fi comandat in versiunea scurta (4,40 metri) sau lunga (4,75 metri) si cu cinci sau sapte locuri. In partea din spate, modelul are trei scaune individuale, toate cu sisteme ISOFIX pentru scaun de copil.

Opel Combo Life este echipat cu sistemele de asistenta tehnica binecunoscute din segmentele compact sau SUV, precum sistemul de detectare a somnolentei soferului, camera video pentru marsarier cu vedere panoramica la 180°, afisajul pe parbriz, IntelliGrip si dotari de confort precum scaune cu incalzire si volanul din piele incalzit. Unul dintre noi venitii in portofoliul Opel de sisteme de asistenta este Sistemul de protectie a partii laterale. Acesta ajuta soferii in virajele la viteze scazute.

Manevrele de parcare sunt facute mai sigure si mai usoare cu ajutorul urmatoarelor sisteme:

Sistemul de protectie a partii laterale - o noutate in portofoliul Opel de sisteme de asistenta la parcare/manevre. Acesta ajuta soferul in viraje la viteze reduse, avertizandu-l cand exista pericolul de coliziune intre o parte laterala a autovehiculului si un obstacol (stalpi, bariere, perete sau alte autovehicule). Sistemul de protectie a partii laterale include doisprezece senzori in jurul autovehiculului. Acestia analizeaza zona inconjuratoare si avertizeaza soferul prin intermediul ecranului de infotainment daca detecteaza o potentiala coliziune. Avertismentul vizual este insotit de unul sonor.
Camera video panoramica pentru marsarier mareste unghiul de vizualizare in spatele autovehiculului la 180 de grade, astfel incat soferul sa poata vedea alti participanti la trafic care se apropie din ambele parti atunci cand se deplaseaza in marsarier.

Sistemul avansat de asistenta la parcare recunoaste locurile de parcare adecvate si parcheaza automat autovehiculul. Poate, de asemenea, sa scoata automat autovehiculul din spatiul de parcare. In ambele cazuri, soferul trebuie doar sa actioneze pedalele si sa schimbe treapta de viteza.
Familiile aventuroase carora le place sa abordeze drumuri mai putin practicate nu trebuie sa se ingrijoreze de starea carosabilului, datorita unei solutii inteligente: IntelliGrip, sistemul de control al tractiunii, cunoscut deja de la Opel Grandland X, este un diferential electronic fata optional, care adapteaza distributia cuplului catre rotile din fata, permite patinarea rotilor, daca este necesara si ajusteaza momentele de schimbare a treptelor de viteza la transmisia automata, precum si reactia pedalei de acceleratie. Acest lucru asigura o tractiune optima si stabilitate, indiferent daca modelul Combo Life este condus prin zapada, noroi, nisip sau pe suprafete umede.

Modelul este disponibil in versiunea standard cu lungime de 4,4 metri sau cea mare, mai lunga cu 35 de centimetri, oferita optional cu doua usi spate glisante. Ambele variante au o inaltime de 1,8 metri si ambele configuratii vor fi disponibile cu cinci sau sapte locuri, astfel incat si familiile mari cu cei doi caini golden retriever sa se bucure de spatiu si confort.

Transportarea unei cantitati mari de bagaje, de echipamente sportive sau chiar a cainilor de talie mare catre o destinatie de vacanta va fi foarte simpla pentru posesorii de autovehicule Opel Combo. Versiunea cu lungime standard si cinci locuri are un volum minim de 597 de litri. Persoanele care au nevoie de mai mult spatiu pot opta, de asemenea, pentru ampatamentul lung cu un volum minim al portbagajului de 850 de litri.

Combo Life poate fi si un autovehicul de transport de mici dimensiuni. Cu scaunele spate pliate, volumul portbagajului la versiunea standard este de peste trei ori mai mare, ajungand la 2.126 de litri, ceea ce inseamna ca transportarea echipamentului de camping, a bicicletelor sau coletelor mari dintr-un loc in altul nu mai este o problema. Versiunea Combo Life mai lunga ofera, de asemenea, un volum mai mare cu scaunele spate pliate. In aceasta configuratie, are un volum de 2.693 de litri. In plus, dezvoltatorii s-au gandit si la transportul obiectelor lungi. Astfel, scaunul pasagerului din fata se pliaza la nivelul scaunelor spate, extinzand lungimea spatiului de incarcare pentru a permite chiar si transportarea placilor de surf. Tot cu scopul de a oferi un model cat mai practic, designerii s-au asigurat ca spatiul deranjant lasat intre bagaje si hayon poate fi utilizat datorita geamului cu deschidere, optional integrat in hayon, cunoscut de la SUV-urile premium.

Configuratia pentru al doilea rand de scaune la ambele variante ia in calcul si preferintele individuale. Clientii vor putea alege intre bancheta standard pentru al doilea rand, cu rabatare in raport de 60/40 sau trei scaune individuale, ce pot fi pliate convenabil din portbagaj. In ambele cazuri, fiecare loc este echipat standard cu propriul sistem Isofix, permitand montarea a trei scaune de copil unul langa celalalt, optiune foarte rara pe piata. In plus, fiecare scaun are un punct de ancorare conceput pentru a reduce miscarea in fata a scaunului pentru copil orientat in sensul de deplasare in caz de coliziune frontala, reducand astfel pericolul de ranire. In acelasi timp, usile glisante garanteaza accesul usor in compartimentul pentru pasageri

Opel Combo Life poate fi echipat si cu plafon panoramic. Atunci cand soarele este prea puternic, puteti activa un parasolar electric de la un comutator de pe consola din plafoniera, asigurand protectie totala. Atunci cand este deschis, plafonul panoramic sporeste suplimentar senzatia de spatiu, creand in acelasi timp o ambianta placuta si luminoasa.

Posibilitatile de depozitare sunt pe masura versatilitatii autovehiculului, fiind un etalon in segmentul sau. Compartimentul de mari dimensiuni din consola centrala poate acomoda orice, de la sticle de 1,5 litri la smartphone-uri sau de la portofele la tablete. In plus, pasagerii din fata sau spate pot depozita in siguranta diverse articole in buzunarele mari ale usilor. Pasagerii din spate isi pot pastra tabletele in siguranta in buzunarele de pe spatarele scaunelor din fata, in timp ce soferul si pasagerul din fata pot folosi torpedoul superior sau inferior. Torpedoul superior este ideal pentru obiecte mai mari, fiind deosebit de spatios datorita montarii airbagului pasagerului in plafon. Atunci cand este comandat cu plafonul panoramic, Combo Life este disponibil cu un spatiu de depozitare central, situat in partea superioara a autovehicului, cu iluminare cu LED-uri furnizata standard. In plus, in aceasta configuratie, nou-venitul este echipat si cu o cutie de depozitare de 36 de litri, montata in portbagaj, deasupra raftului spate. Cutia de depozitare este ideala pentru haine, carti sau jucarii de mici dimensiuni. Poate fi incarcata din spate, cand portbagajul este deschis sau prin geamul cu deschidere, optional integrat in hayon si accesata din interior prin cele doua usi glisante din fata cutiei.

Cei care au nevoie de si mai mult spatiu sau care doresc sa tracteze o rulota mica (sarcina de remorcare de pana la 1.500 kg) pot, bineinteles, atasa o remorca prin carligul de remorcare fix sau detasabil, disponibil optional. Pentru a oferi cele mai sigure conditii de conducere, Opel Combo Life este echipat cu sistemul de Control al stabilitatii remorcii (TSC) atunci cand este comandat cu un carlig de remorcare. Sistemul ESP stabilizeaza suplimentar balansul remorcii sau decelereaza autovehiculul, dupa caz. Daca aceste masuri nu sunt suficiente pentru a elimina pericolul, sistemul reduce si mai mult cuplul motorului si franeaza autovehiculul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri