Soferii vor putea plati, de la 1 ianuarie 2019, amenzile de circulatie la orice unitate a Trezoreriei Statului intr-un cont unic, chiar daca sunt din alt oras, si nu vor mai fi nevoiti sa faca dovada platii catre Politie.

"Achitarea in numerar a amenzilor contraventionale se poate face la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unitatilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau la alte entitati care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi, indiferent de domiciliul persoanei fizice", se arata in actul normativ.

Politia va verifica online daca amenzile au fost sau nu achitate, intrucat procesul verbal va avea o serie unica de evidenta.

Incepand de la 1 august se modifica si termenul de 48 de ore in care soferii ar fi trebuit sa plateasca jumatate din amenda contraventionala, acesta s-a extins la 15 zile.

"Contravenientul poate achita, in termen de cel mult 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii procesului-verbal, jumatate din minimul amenzii prevazute de actul normativ, agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal”, se arata in legea promulgata de presedintele Klaus Iohannis.

Reglementarile, care se vor aplica de la 1 ianuarie 2019, urmeaza sa fie trecute in Legea nr. 203/2018 privind eficientizarea achitarii amenzilor contraventionale.

"Pentru scopul prezentei legi: a) se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat incasarii amenzilor contraventionale; b) se reglementeaza obligatia utilizarii unei serii de evidenta unica a proceselor-verbale de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, denumit in continuare proces-verbal de contraventie; c) se instituie titlul de creanta electronic cuprinzand datele din procesul-verbal de contraventie, stabilite de prezenta lege; d) se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanta electronice”, se arata in lege.

Chitanta de plata a amenzii rutiere va avea trecute urmatorele informatii:

- seria procesului verbal
- codul numeric personal al contravenientului
- contul unic al Trezoreriei
- suma de plata
- data platii

Noile reglementari au rolul de a solutiona multe din problemele soferilor. In trecut, conducatorii auto, care erau amendati si achitau contraventia, tot aveau de-a face cu ANAF. In ciuda faptului ca erau platite, amenziile erau adaugate la impozit. In multe din aceste conditii, soferii aveau de facut un drum in plus la Administratia Fiscala pentru a face dovada platii amenzii.

Sursa foto: michaeljung / shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri